Până la 12 luni, greutatea unui bebeluș se poate chiar tripla față de cât a cântărit la naștere, iar această creștere se întâmplă în explozii scurte și dese, adică o ilustrare cât se poate de reală a expresiei „crește peste noapte”.

Puseul de creștere la bebeluși este o perioadă  în care procesele sunt accelerate pentru a favoriza creșterea și dezvoltarea și se poate manifesta diferit de la un copil la altul.

Totuși, există semne care îți pot spune că ești fericita câștigătoare a unui bebeluș care trece printr-un puseu de creștere. Vestea bună este că puseul de creștere la bebeluși durează câteva zile, poate o săptămână, vestea mai puțin bună este că în primul an de viață un copil poate experimenta până la cinci astfel de perioade. 

Când apare puseul de creștere la bebeluși?

Deși puseul de creștere poate avea loc oricând în timpul primului an, primul are loc cel mai frecvent între 1 și 3 săptămâni și următorul între 6 și 8 săptămâni. După aceea, vă puteți aștepta ca ele să apară la 3 luni, 6 luni și 9 luni.

Puseurile de creștere la nou-născuți și la bebelușii până în șase luni durează de obicei o zi sau două, iar la bebelușii mai mari pot dura până la o săptămână.

Semne că te confrunți cu puseul de creștere la bebeluși

La fel ca și adulții, copiii sunt diferiți, unii sunt mai agitați, alții mai liniștiți, unii se trezesc foarte des ca să mănânce, alții dorm o noapte întreagă destul de repede după ce sunt aduși de la maternitate. Totuși, majoritatea bebelușilor vor manifesta o serie de semne comune care să îi indice părintelui că este vorba despre un puseu de creștere.

Bebelușul vrea să mănânce fără oprire

Dacă în mod normal este hrănit la trei ore, bebelușul va dori acum să mănânce la fiecare două ore sau chiar din oră în oră. Dacă este alăptat, acest lucru este benefic, pentru că, cu cât suge mai mult, cu atât va stimula mai tare producția de lapte, care va putea face față apetitului său în creștere.

Chiar și copiii de peste șase luni care mănâncă și alimente solide vor avea o cerere crescută de lapte în perioada puseelor de creștere. În cazul unor copii, numărul de mese poate ajunge și la 18 în 24 de ore.

Bebelușul se va trezi mai des noaptea

Chiar dacă în mod normal doarme legat chiar și cinci sau șase ore, în timpul unui puseu de creștere, bebelușul  se poate trezi o dată la câteva ore, de regulă ca să mănânce. De asemenea, este posibil să se trezească mult mai devreme și dimineața și astfel să își deregleze programul de somn de peste zi, ceea ce se traduce într-o oboseală mai mare.

Bebelușul va fi mai agitat decât de obicei

În special la sân, când va dori să primească lapte mult mai rapid și cu un debit mai mare. La apetitul crescut se adaugă și oboseala și poate starea de agitație transmisă de mamă, de aceea este esențial ca aceasta să încerce să rămână cât mai calmă și să accepte că puseul de creștere este ceva normal în viața unui bebeluș.

Studiile arată că, în timpul unui puseu de creștere, bebelușii pot dormi cu până la patru ore și jumătate mai mult decât de obicei, în decurs de una sau două zile.

Acest lucru este în legătură directă cu o proteină numită hormon de creștere, care este produsă în timpul somnului. Această proteină este esențială pentru creștere, astfel încât somnul poate furniza combustibilul de care are nevoie copilul pentru a crește.

Există o teorie conform căreia schimbările comportamentale pot fi un semn că se pregătește un puseu de creștere, care vine, de cele mai multe ori, cu o achiziție importantă. Așadar, dacă bebelușul pare agitat sau foarte morocănos, s-ar putea să se pregătească să vă arate o nouă abilitate, cum ar fi să se întoarcă pe burtă sau să meargă de-a bușilea.

Cum gestionezi puseul de creștere la bebeluși

Viața cu un nou-născut este suficient de solicitantă și obositoare în mod normal, iar în momentul în care apare puseul de creștere, lucrurile se complică și mai tare, iar oboseala atinge cote alarmante. Pentru a face față acestor perioade solicitante, e esențial ca organismul să fie hidratat, astfel încât cantitatea de lichide recomandată este peste minimul de 2 litri necesari în mod obișnuit.

Odihna este și ea esențială, chiar dacă greu de obținut, așa că învață să delegi sarcini și să ceri ajutorul, pentru a putea prinde chiar și o oră de somn lângă cel mic. Rufele pot aștepta până vine soțul de la serviciu să le întindă, iar bunicile pot ajuta la curățenie și gătit. Angajarea unei menajere, chiar și pentru câteva ore, ar putea fi de mare ajutor.

În afară de hidratare și odihnă, încearcă să fii relaxată, pentru a ajuta producția de lapte de care are atâta nevoie bebelușul tău. Câteva pagini dintr-o carte sau o plimbare în aer liber, fie și în cartier, îți încarcă bateriile și îți pot schimba perspectiva.

Este extrem de important în această perioadă să nu renunți la alăptare.  Nevoia crescută a bebelușului este doar temporară, iar producția de lapte se adaptează, de regulă, cererii sale crescute. Este important să răspunzi la cererile bebelușului și să-i oferi ceea ce are nevoie, indiferent dacă este vorba de hrană suplimentară, un pui de somn de dimineață sau mai mult timp petrecut împreună și multe mângâieri.

Dacă toate aceste schimbări te îngrijorează, există două lucruri pe care trebuie să le verifici și care te vor liniști: scutecele și greutatea bebelușului. Dacă cel mic murdărește în jur de șase scutece pe zi și crește în greutate în această perioadă, atunci foamea sa este perfect normală și justificată doar de puseul de creștere. Curând, disconfortul său cauzat de foame va trece și lucrurile vor reveni la normal. Asta până la următorul puseu, desigur.

În timpul unui puseu de creștere, bebelușul va crește în greutate, lungime și și circumferința capului mai repede decât de obicei.

Ritmul de creștere este diferit în cazul fiecărui copil, așa că nu îți face griji dacă bebelușul tău nu prezintă niciun simptom de puseu de creștere. Unii bebeluși navighează printr-un puseu de creștere fără a prezenta semne evidente, așa că părinții pot constata doar că bebelușul lor este mai greu sau că hainele abia cumpărate nu îi mai vin.

Puseul de creștere poate produce somnolență sau o stare de nervozitate, dar nu provoacă febră, iritabilitate extremă sau apatie. Dacă apar oricare dintre aceste simptome, ar trebui contactat medicul pediatru. De asemenea, dacă există o îngrijorare că bebelușul nu primește suficient lapte, ar trebui să te adresezi medicului, care poate sugera unele schimbări în hrănire. 

În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
PARTENERI - GSP.RO
În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”
Playtech.ro
Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Observatornews.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
HOROSCOP
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Știrileprotv.ro
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile
PUBLICITATE
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile