Românii iau cu asalt Egiptul pentru miniconcediul de Paște, aceasta fiind de departe cea mai căutată destinație de vacanță din străinătate, datorită faptului că este accesibilă și a vremii calde, au declarat, pentru Libertatea, reprezentanții agențiilor de turism și consultanții din domeniu.

Locul al doilea est ocupat de destinațiile exotice, precum Maldive, Seychelles, Republica Dominicană și Zanzibar (Tanzania).

Acest lucru se întâmplă pentru că:

  • Grecia nu are încă deschis sezonul turistic și are restricții până în data de 14 mai;
  • Bulgaria se află în continuare pe lista galbenă a României;
  • Turcia are un număr mare de cazuri zilnice.

„Oamenii merg unde e deschis‟

„Oamenii nu mai merg pe preferințe, merg unde e deschis‟, spune Alin Burcea, proprietarul agenției de turism Paralela 45, una dintre cele mai mari din țară.

Egiptul are căutare pentru că intrarea în țară se face pe bază de test negativ la SARS-CoV-2, iar agențiile se ocupă cu programările. De asemenea, are un număr mic de cazuri de COVID.

„În principal cea mai mare bătaie este pe Egipt, pentru că stă foarte bine cu rata infectărilor. Numai noi, la Paralela 45, am dus peste 6.000 de oameni de și nu am văzut să revină bolnavi. Până acum, de la începutul anului s-au dus în total în Egipt 30-40.000 de români, iar noi estimăm că până la final de an vor merge peste 150.000‟, a declarat Burcea.

Unde a fost prins Sorin Oprescu în Grecia. Presa elenă: „Aceasta e ascunzătoarea!”
Recomandări
Unde a fost prins Sorin Oprescu în Grecia. Presa elenă: „Aceasta e ascunzătoarea!”

Potrivit portalului Worldmeters.info, Egiptul avea miercuri un total de 218.041 cazuri, de cinci ori sub milionul de cazuri din România.

Egiptul are o populație de 100,4 milioane de locuitori, față de cele 19,5 milioane din România.

Prețuri atrăgătoare

Prețurile mici sunt un alt element de atracție. „În străinătate, țara care a spart prețurile este Egiptul. Se poate sta foarte bine cu 700-1.000 de euro de cuplu, pe o perioadă de 7 zile, la hotel de 5 stele all inclusive‟, spune Traian Bădulescu, consultant în turism.

Unde călătoresc românii de Paște. Grecia și Bulgaria sunt depășite de țările exotice, din cauza pandemiei
Egiptul este foarte căutat de turiști, datorită prețurilor accesibile. Foto: EPA

În Egipt se vând și croaziere pe Nil, numai noi am făcut vreo 7. În Hurghada am vândut cu 500 euro pachete, adică aproximativ 2.400 de lei, cu hotel de 5 stele, all inclusive, cu transport și ghid în preț. Egiptul este marea senzație.

Alin Burcea:

Și Maria Terragni Goicea, marketing manager la Cocktail Holidays, spune că Egiptul este destinația externă principală a românilor.

„În Egipt merg românii. Pe partea de chartere ar fi Hurghada și Sharm El-Sheikh, Egiptul fiind singura destinație accesibilă din punctul de vedere al siguranței și al usurinței de a o accesa la momentul de față‟, spune aceasta.

De ce e nevoie de impozitare progresivă. Câteva explicații în fața unui nou val de ipocrizie care bântuie în ultimele zile
Recomandări
De ce e nevoie de impozitare progresivă. Câteva explicații în fața unui nou val de ipocrizie care bântuie în ultimele zile

Grecia, Bulgaria și Turcia au restricții

Destinații apropiate de România, precum Grecia, Bulgaria și Turcia, care în anii trecuți erau foarte căutate, au acum restricții.

Grecia încă este închisă pe perioada de primăvară, autoritățile elene anunțând deschiderea sezonului turistic din data de 14 mai.

Unde călătoresc românii de Paște. Grecia și Bulgaria sunt depășite de țările exotice, din cauza pandemiei
În Grecia sezonul turistic va începe pe 14 mai. Foto: Profimedia

Grecia se vinde bine, dar ei au bâjbâit-o cu vaccin, fără vaccin, cu restricții etc. Din păcate, Turcia este pe lista galbenă, la fel și Bulgaria, dar estimăm că în câteva săptămâni nu va mai fi.

Alin Burcea:

Consultantul în turism Traian Bădulescu spune că Grecia este o „destinație incertă‟ pentru Paște. „Grecia a zis că se poate merge cu vaccin sau test. Ei au restricții până pe 14 mai, dar se poate merge și mânca la hotel, în regim takeaway de la taverne sau să iei de la supermarket‟, arată Bădulescu.

„Bulgaria este și ea incertă, sunt români care și-au făcut rezervări, dar este pe lista galbenă. Cei vaccinați au avantajul că se pot întoarce în România fără carantină, cei cu test PCR, nu”, mai spune acesta.

Destinațiile exotice bat destinațiile tradiționale

Traian Bădulescu spune că în țările exotice, precum Maldive, Seychelles, Republica Dominicană, merg mai mulți români decât în destinațiile tradiționale, precum Grecia, Bulgaria și Turcia.

Medic infecționist, despre urmările COVID pe termen lung: „Peste 10 ani vom vorbi de pacienți care au avut boala și au suferit tot felul de modificări”
Recomandări
Medic infecționist, despre urmările COVID pe termen lung: „Peste 10 ani vom vorbi de pacienți care au avut boala și au suferit tot felul de modificări”
Unde călătoresc românii de Paște. Grecia și Bulgaria sunt depășite de țările exotice, din cauza pandemiei
Tot mai mulți români aleg ca destinație Maldive. Foto: Profimedia

Informația este confirmată de Alin Burcea, proprietarul Paralela 45.

„În continuare se fac curse în Zanzibar (Tanzania – n.r.), Republica Dominicană, Seychelles și Maldive. În Zanzibar s-au dus până acum cam 2.000 de români, în Maldive și Republica Dominicană cam 5-7.000 la nivel național‟, spune acesta.

Dubai, Maroc, Croația, Insulele Canare și Madeira

Pe lista destinațiilor preferate de români se mai află și Dubai, metropolă din Emiratele Arabe Unite, care este de ani buni destinație tradițională de Paște.

Unde călătoresc românii de Paște. Grecia și Bulgaria sunt depășite de țările exotice, din cauza pandemiei
Pe lista destinațiilor preferate de români se mai află și Dubai. Foto: EPA

Traian Bădulescu spune că la acestea se adaugă chartere către insulele din Atlantic, respectiv Canarele (Spania) și Madeira (Portugalia), plus Marocul.

Mai sunt cereri și pentru Croația, în special pentru cei din vestul țării. Croații și-au deschis sezonul de la 1 aprilie și au program normal la terase, dar momentan doar afară, nu și înăuntru.

Traian Bădulescu:

Israelul se deschide din 23 mai

Alin Burcea spune că în curând se vor putea face călătorii în Israel, stat care are una dintre cele mai mare rate de vaccinare din lume.

„Urmează să se deschidă Israelul, au anunțat că vor primi vaccinați, dar mai trebuie clarificări. Însă în curând vom duce turiști și în Israel‟, spune Burcea.

Conform revistei americane Forbes, turiștii internaționali vaccinați vor putea sosi în Israel din data de 23 mai.

Foarte important: este recomandat ca românii care vor să meargă în concedii în afara țării să își facă asigurare storno și de călătorie pentru a fi tratați în caz că se îmbolnăvesc sau au alte probleme.

Pensiunile, cele mai populare destinații din România

Spre deosebire de alți ani, litoralul românesc nu mai este principala destinație pentru turiștii care aleg să își facă minisejurul de Paște-1 Mai în România.

Iar motivele sunt două:

  • există restricții și nu se poate petrece
  • perioada coincide cu Paștele ortodox

„Așa că se merge în locuri mai liniștite, la pensiuni rurale: Bran-Moeciu, mărginimea Sibiului, Făgăraș, Maramureș, Bucovina, Neamț. Avem și turism balneo pentru că acum sunt prețuri bune și turism montan, pe Valea Prahovei. Se merge și pe litoral, dar mai puțin‟, punctează consultantul Traian Bădulescu.

Foto: EPA

Urmărește-ne pe Google News
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
GSP.RO
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
ȘOC! George Simion, SCANDAL uriaș la o televiziune din România. Paznicii l-au oprit, a venit Poliția
Playtech.ro
ȘOC! George Simion, SCANDAL uriaș la o televiziune din România. Paznicii l-au oprit, a venit Poliția
WRS, dezvăluiri exclusive despre finala Eurovision 2022. "Ne-am dat seama că ceva nu este în regulă"
Observatornews.ro
WRS, dezvăluiri exclusive despre finala Eurovision 2022. "Ne-am dat seama că ceva nu este în regulă"
Horoscop 19 mai 2022. Taurii au nevoie de mult curaj, dar și de bun simț, ca să se poată orienta în fiecare situație în parte
HOROSCOP
Horoscop 19 mai 2022. Taurii au nevoie de mult curaj, dar și de bun simț, ca să se poată orienta în fiecare situație în parte
Alertă în Europa. O țară importantă a raportat primul caz de variola maimuței. Statele în care a apărut boala
Știrileprotv.ro
Alertă în Europa. O țară importantă a raportat primul caz de variola maimuței. Statele în care a apărut boala
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu Djokovic: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Orangesport.ro
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu Djokovic: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“