Sorin T., 7 aprilie 1958, ora 7.00, Galaţi, Berbec cu ascendentul în Berbec.
Este bine să fiţi atent la afacerile începute cu femeile din familie. Acestea vă pot pune piedici care vor conduce la pierderi importante. Este bine să vă ţineţi la distanţă de orice fel de speculaţie financiară sau bursieră. Dacă aţi observat că aveţi noroc în ultima vreme, acest lucru nu înseamnă că puteţi miza pe el la nesfârşit. Sunt de reuşită dacă vă asociaţi cu persoane dinafara familiei. Se recomandă să fiţi deosebit de prudent pentru că riscaţi să fiţi păcălit. E bine să nu intraţi în afaceri dubioase din cauza firii dv. generoase pentru că puteţi ajunge mai jos decât eraţi în punctul de pornire. Recomandarea mea este să începeţi o afacere proprie, de mici dimensiuni, fără a implica vreun membru al familiei. Sănătatea este ameninţată în zona rinichilor, a coloanei vertebrale şi a intestinelor. Atenţie la alimentaţie, mâncaţi cât mai natural!
Maria Roberta Niţă, 21 noiembrie 1993, ora 12.45, Bucureşti, Scorpion cu ascendentul în Vărsător.
În ceea ce priveşte şcoala, trebuie să ştii că e nevoie de eforturi şi voinţă pentru a ieşi cu bine din toate situaţiile dificile care pot să apară. Ai tot ce îţi trebuie pentru a fi o elevă foarte bună, poate îţi lipseşte doar un scop pentru care să lupţi. Pentru a rezolva această problemă ai putea să-ţi propui să te îndrepţi către un statut social şi profesional care să fie superior celor din jurul tău. Atenţie la tendinţa de a cheltui exagerat pentru a satisface pretenţiile anturajului. Nu are nici nu rost să te stresezi dacă vezi că alţii au mai mulţi bani decât tine, pentru că vei avea ocazia de a-i depăşi. Vei avea parte de bani, de reuşită în profesie şi de succes, poate chiar în legătură cu străinătatea. În dragoste, e puţin cam devreme să îţi doreşti căsătoria sau să oficializaţi relaţia. Vei avea parte de mai multe relaţii până când te vei decide care e alesul inimii tale. Eşti compatibilă cu persoanele din Leu sau Fecioară.
Elena Cristina Popa, 30 iulie 1978, ora 8.15, Curtea de Argeş, Leu cu ascendentul în Fecioară.
Sunteţi o persoană puternică şi curajoasă, dar aveţi tendinţa de a da înapoi când vine vorba de asumarea unor riscuri. Puteţi avea succes la public dacă vă implicaţi într-o meserie care presupune acest lucru. Misiunea dv. e să vă asumaţi periodic riscuri în privinţa banilor pentru a putea să vă atingeţi scopul. Este nevoie de flexibilitate în afaceri, trebuie să înţelegeţi că în acest domeniu nimic nu e fix. Deşi aveţi reţineri, ar fi bine să cereţi şi să acceptaţi ajutorul persoanelor care se oferă. Nu vă bazaţi pe banii sau resursele partenerului de cuplu, pentru că riscaţi să fiţi dezamăgită, deşi asta nu înseamnă că veţi avea parte de un bărbat fără posibilităţi materiale. Pot să apară blocaje în privinţa căsătoriei, ceea ce în popor se numeşte a avea cununiile legate.