Augmentarea mamară cu ajutorul implantelor mamare este o intervenţie care se adresează femeilor care:

– au sâni mai mici decât si-ar dori sau celor care doresc o modificare a formei acestora.
– Au sânii căzuţi în urma alăptării sau a variaţiilor de greutate
– Prezintă asimetrii congenitale sau traumatisme la nivelul sânului care pot fi corectate prin astfel de intervenţii
“Ce fel de proteză îmi trebuie? Cum o aleg?”

La consultaţie veţi discuta cu medicul dumneavoastra şi despre aşteptările pe care le puteţi avea, despre proporţiile armonioase care trebuie să vă conducă în dorinţa de a avea sâni mai mari. În funcţie de dorinţele dumneavoastră, de anatomia toracelui şi dimensiunile sânilor existenţi, se proiectează dimensiunile implantului mamar care vi se potriveşte. Nu alegeţi protezele în funcţie de preţ! Nu fiţi influenţate de faptul că preţul unei intervenţii este mic! Acesta poate însemna în realitate o proteză ieftină, de calitate inferioară, care se poate deteriora mai repede. Nici părerile potrivit cărora protezele cele mai scumpe sunt cele mai bune nu sunt în totalitate adevărate!

“Ce trebuie să fac înainte de intervenţia chirurgicală?”

În afară de examinările obligatorii (echografie mamară, mamografie, analize sanguine, radiografie pulmonară, EKG) este important să întrerupeţi anumite tratamente: antiinflamatorii, anticoncepţionale, suplimente bazate pe vitamin E sau coenzima Q.
“Sunt garantate pe viaţă implantele mamare?”

Confesiunea Ioanei Aron. O femeie povestește care sunt mecanismele prin care violul rămâne nepedepsit. „12 ani mi-am zis că nu mi s-a întâmplat”
Recomandări
Confesiunea Ioanei Aron. O femeie povestește care sunt mecanismele prin care violul rămâne nepedepsit. „12 ani mi-am zis că nu mi s-a întâmplat”

Majoritatea producătorilor de proteze mamare garantează “pe viaţă” aceste tipuri de implanturi. Recomandarea este de a schimba implantele după 10-15 ani, în cazul în care forma sânului şi calitatea pielii se vor modifica în decursul înaintării în vârstă, ajungându-se la un moment dat ca forma obţinută după intervenţie să nu mai rămână aceeaşi. Doar aceasta este raţiunea de a se schimba proteza după o anumită perioadă de timp.

În schimb, dacă în decursul timpului apar anumite complicaţii (ruptura protezei datorită unor traumatisme, contractură capsulară apărută tardiv sau anumite afecţiuni ale glandei mamare cum ar fi de exemplu infecţiile), atunci se impune schimbarea implantului siliconic.
”În ce constă intervenţia chirurgicală?”
Proteza de silicon trebuie introdusă într-un “buzunar” care se poate constitui fie în spatele muşchiului pectoral, fie sub glanda mamară. Aceste două poziţionari posibile ale protezei, cât şi condiţiile anatomice ale pacientei şi dorinţele acesteia impun practicarea inciziei de introducere a implantului la un anumit nivel.
Astfel, cele mai des utilizate incizii sunt: la nivelul şantului submamar, la nivelul areolei sau la nivelul axilei. Intervenţia chirurgicală se va face cu anestezie generală, va dura în jur de 2 ore şi va necesita internare de o zi.
Citeşte mai mult pe unica.ro

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Noi imagini cu bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghecampf » De la ce a plecat totul
GSP.RO
Noi imagini cu bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghecampf » De la ce a plecat totul
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Playtech.ro
PROBLEME în cuplul regal! Decizia şoc luată de Regele Charles. Camillei nu i-a picat deloc bine
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
Viva.ro
Acum totul e clar! Ce s-a întâmplat cu Patrick Mouratoglou și soția, după divorțul Simonei Halep
Scandal răsunător în gimnastică: Amalia, o sportivă de 15 ani, ar fi amenințat că se sinucide din cauza abuzurilor de la antrenamente
Observatornews.ro
Scandal răsunător în gimnastică: Amalia, o sportivă de 15 ani, ar fi amenințat că se sinucide din cauza abuzurilor de la antrenamente
Gafa uriașă a unor polițiști: Autospecială uitată pe calea ferată, lovită din plin de tren. O femeie arestată a fost rănită
Știrileprotv.ro
Gafa uriașă a unor polițiști: Autospecială uitată pe calea ferată, lovită din plin de tren. O femeie arestată a fost rănită
Unde se află insula pe care toți oamenii umblă dezbrăcați. Chiar și la restaurant se merge fără haine
FANATIK.RO
Unde se află insula pe care toți oamenii umblă dezbrăcați. Chiar și la restaurant se merge fără haine
Video complet! Ce se întâmplă cu câteva secunde înainte de bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Abia apoi totul a escaladat în violenţă: "Ai filmat?"
Orangesport.ro
Video complet! Ce se întâmplă cu câteva secunde înainte de bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Abia apoi totul a escaladat în violenţă: "Ai filmat?"
Horoscop 25 septembrie 2022. Berbecii au la dispoziție o zi care aduce un dinamism special, care îi invită la modificarea condițiilor de trai
HOROSCOP
Horoscop 25 septembrie 2022. Berbecii au la dispoziție o zi care aduce un dinamism special, care îi invită la modificarea condițiilor de trai
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi
PUBLICITATE
Zenbook Pro 14 Duo OLED (UX8402): device-ul de care nu vei dori să te desprinzi