• Ioana Marinescu este consilier acreditat pentru dezvoltare personală și trainer. De la începutul anului 2021, este coach-asistent în cadrul grupului de suport pentru divorț, un program de sprijin prin metoda coaching-ului, unde asistă și consiliază persoane care trec prin trauma divorțului. Mai multe despre Ioana Marinescu, pe pagina de autor.

Vulnerabilitatea se manifestă atunci când o persoană își asumă de bună voie riscul de a-și dezvălui emoțiile și punctele slabe. Această deschidere emoțională este esențială în toate relațiile sănătoase, deoarece deschide calea către o înțelegere mai profundă și deschide empatia necesară pentru relații sănătoase pe termen lung. Printr-o comunicare deschisă, oamenii pot relaționa mai bine unii cu alții și pot înțelege nuanțele sentimentelor fiecăruia. 

Ce se întâmplă când lipsește vulnerabilitatea?

Este complet natural să vrei să te protejezi pe tine și emoțiile tale. Limitarea și ascunderea sentimentelor față de ceilalți este o formă de protecție, care se manifestă mai ales dacă nu cunoaștem foarte bine persoanele cu care interacționăm. Totuși, protecția poate apărea și în relațiile intime sau apropiate, din teama că celălalt nu ne va înțelege. Comunicarea deschisă este însă singura formă prin care ceilalți pot cunoaște nevoile și dorințele noastre.   

Închiderea în sine în cadrul unei relații romantice sau de prietenie strânsă o poate eroda în timp, ajungându-se chiar la ruperea legăturii. Dacă nu îți dai voie să să fii vulnerabil, nu te aștepta ca partenerul să înțeleagă ce ai nevoie și ce vrei de la el. Este posibil chiar să ajungă să se îndepărteze la rândul său și ambii să vă simțiți nesusținuți. 

Toate relațiile sunt predispuse la fisuri, iar specialiștii în relațiile de cuplu definesc vulnerabilitatea ca fiind liantul care ajută la umplerea acestor fisuri.

4 moduri de a obține mai multă vulnerabilitate în relație

Ca multe lucruri care țin de dezvoltarea personală și autocunoaștere, vulnerabilitatea nu vine întotdeauna de la sine. De fapt, poate fi foarte dificil să ne exprimăm sincer față de altcineva din teama de respingere sau judecată.

Suntem cei mai răi critici ai noștri, iar teama că partenerul ar putea crede la rândul său cele mai rele lucruri pe care le gândim despre noi ne poate bloca, iar consecința este că ne apărăm, ascunzându-ne frica. Realitatea este că singurul mod de a fi văzut și auzit este să îți asumi riscul de a te arăta exact așa cum ești. De cele mai multe ori, rezultatul obținut este unul pozitiv. 

În unele cazuri, este dificil să ne deschidem pentru că nu suntem pe deplin vulnerabili nici măcar cu noi înșine. Să ajungem cu adevărat în interiorul nostru înseamnă adesea să avem de a face cu emoții inconfortabile sau confuze. Dacă îți este greu să te deschizi sau vrei să găsești noi modalități de a comunica cu partenerul, chiar și în momentele dificile, poți lua în considerare câțiva pași.  

Vorbește despre vulnerabilitate

Începe direct, împărtășind cum te simți când vorbești despre vulnerabilitatea ta. Spune-i partenerului ce momente de vulnerabilitate ai avut în trecut, dacă te-a ajutat să te conectezi profund sau ai ajuns să fii rănit. Simpla înțelegere comună a motivelor pentru care te-ai putea opune la a fi vulnerabil te poate ajuta să te conectezi cu partenerul pe această temă. Poți avea surpriza să se deschidă la rândul său și de acolo să aveți un punct de pornire.  

Numește fricile

Orice subiect care îți trezește emoții dificile are și modalități de rezolvare. Uneori, numirea cu voce tare a unei frici o face să pară mai mică și să doară mai puțin. Cu toții avem temeri. Fie că este vorba despre sexualitate, bani sau provocări în familie, deschiderea te poate ajuta să fii ascultat cu atenție, fără judecată, iar până nu încerci nu ai de unde să știi ce se va întâmpla.  

Discută despre o experiență recentă

O modalitate de a deschide canalele de comunicare și vulnerabilitate este să discuți despre lucrurile care se întâmplă în viața ta. Poate că ai avut o întâlnire cu o persoană străină care te-a confuzat sau poate ai de-a face cu ceva nou la locul de muncă. Pur și simplu începe cu faptele, apoi împărtășește cum te-a afectat această experiență. Experiența nu trebuie să fie negativă. Poate că este ceva care ți-a adus bucurie și atunci vei arăta că ești deschis pentru a discuta despre toate sentimentele tale, nu doar despre cele care te înspăimântă. 

Împărtășește obiectivele tale cu partenerul 

Există un obiectiv pe termen scurt sau lung spre care țintești? Împărtășirea lui și a motivelor pentru care este important pentru tine este o modalitate ușoară de a te conecta cu o altă persoană, care îți poate oferi apreciere și chiar sprijin atunci când ai nevoie. 

Când este bine totuși să fii circumspect într-o relație?

Deși vulnerabilitatea în relații este crucială, există cu siguranță un echilibru între a fi vulnerabil și a păstra unele detalii doar pentru sine.

Un obicei pe care ar trebui să îl deprinzi se referă la potențialul impact al informațiilor sensibile asupra celorlalți. De exemplu, să îți mărturisești antipatia față de caracterul sau comportamentul unui prieten apropiat îți poate trezi sentimente de regret sau vinovăție, iar dacă informația respectivă nu ajută relația, atunci este mai bine să o ții pentru tine.  

Alte subiecte „sensibile” ar putea include istoria sexuală, mai ales dacă acest lucru ar putea duce la o potențială gelozie sau suferință a partenerului, anumite detalii financiare sau de sănătate, temeri sau gânduri pe care nu le-ai rezolvat pe deplin pe cont propriu, care ar putea avea un impact negativ asupra relației tale. Dacă ai probleme nerezolvate din trecut este bine întâi să le clarifici cu tine și abia apoi să le discuți cu partenerul. 

Vulnerabilitatea este o oportunitate de a crește ca persoană și o modalitate de a găsi satisfacție profundă în relațiile tale. Deschiderea și renunțarea la teama de respingere ajută la construirea încrederii și a onestității, stimulează empatia și formează legături mai puternice. Nu este întotdeauna ușor să fii vulnerabil și necesită o muncă consecventă și de durată, dar rezultatul final merită întregul efort. 

 
Citeşte şi:

„Dacă nu, atunci să știi că….”. De ce fac rău ultimatumurile într-o relație

Ce faci dacă partenerul tău nu vrea să se căsătorească

Ce faci dacă partenerul tău nu își dorește copii

     
I-a spus „Nu” lui Adi Mutu: „Mi-a plăcut că l-am refuzat. Dar acum regret”
PARTENERI - GSP.RO
I-a spus „Nu” lui Adi Mutu: „Mi-a plăcut că l-am refuzat. Dar acum regret”
BOMBĂ! Unde s-a mutat Dragnea după despărțirea de Irina! Decizia ȘOC
Playtech.ro
BOMBĂ! Unde s-a mutat Dragnea după despărțirea de Irina! Decizia ȘOC
„Bă are curent, eşti prost?” Momentul când adolescentul de 16 ani se electrocutează în Gara din Focşani, surprins în imagini. Copilul a ars ca o torţă
Observatornews.ro
„Bă are curent, eşti prost?” Momentul când adolescentul de 16 ani se electrocutează în Gara din Focşani, surprins în imagini. Copilul a ars ca o torţă
Horoscop 7 decembrie 2021. Taurii simt o oarecare eliberare de o grămadă de griji inutile pe care le-au tot acumulat
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2021. Taurii simt o oarecare eliberare de o grămadă de griji inutile pe care le-au tot acumulat
Anchetă după o discuție între doi piloți care vorbeau despre aterizarea prea rapidă a unui coleg
Știrileprotv.ro
Anchetă după o discuție între doi piloți care vorbeau despre aterizarea prea rapidă a unui coleg
Chin! O mare sportivă a României, înfometată şi abuzată în secret: "Mi-a tras o bătaie... Cine se uită la tine? Niciun bărbat!"
Telekomsport
Chin! O mare sportivă a României, înfometată şi abuzată în secret: "Mi-a tras o bătaie... Cine se uită la tine? Niciun bărbat!"
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!
PUBLICITATE
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!