Zodia pești

Zodia Pești este o zodie mutabilă, schimbătoare și generatoare de schimbări. Cei doi pești reprezentați înnotând în direcții opuse arată caracterul profund dual al acestei zodii, așa cum este și zodia Gemeni sau zodia Balanței. Unii dintre nativii Pești înnoată în sensul curentului, găsindu-și mai repede drumul, ceilalți înnoată împotriva curentului, având adesea de înfruntat multe obstacole în calea lor.

Zodia Peştilor are polaritate pozitivă, iar nativii ei au înclinaţii spre filosofie, artă, religie, misticism, având o imaginaţie şi o viaţă interioară foarte bogate. Datorită lui Neptun, Peştii posedă o intuiţie rară şi sunt fascinaţi de mistere. Ei aspiră spre bogăţii spirituale, şi mai puţin spre cele materiale.

Se mai spune că simbolul Peştilor care înoată în direcţii opuse ar reprezenta moartea şi reîncarnarea, iar nativii zodiei sunt fascinaţi de ceea ce ascunde universul, dincolo de limitele pe care le cunoaştem.

Ce semnifică perioada zodiei Pești

Zodia Pești începe pe 20 februarie și se încheie pe 20 martie, fiind zodia care încheie iarna și deschide larg ușa pentru căldura primăverii. Aflată între cele două anotimpuri, zodia Pești înclină deopotrivă către lumină și întuneric.

„Dacă nu câştigăm acest război, va avea loc un nou Holocaust”, susține armata israeliană. Avertismentul lui Netanyahu, după 6 luni de conflict
Recomandări
„Dacă nu câştigăm acest război, va avea loc un nou Holocaust”, susține armata israeliană. Avertismentul lui Netanyahu, după 6 luni de conflict

Personalitatea Peștilor și caracteristici speciale

Nativii din zodia Pești sunt prietenoşi, sensibili, buni, plini de compasiune, populari, optimişti și sinceri. Cine cunoaște bine nativii Pești știe că sunt oameni în care poți avea încredere, pentru că vor avea mereu o vorbă bună pentru tine și te vor încuraja.

Cu toate acestea, există și printre ei destui nativi care au diverse defecte. Unii Pești ar putea fi considerați versatili, schimbători, dezorganizaţi, superficiali, pesimişti, invidioşi sau leneşi. Cu toate acestea, Peștii sunt oameni apreciați și reușesc să atragă simpatia celor din jur oriunde s-ar afla.

Peştii sunt recunoscuţi pentru firea lor deschisă, răbdătoare şi înţelegătoare. Sunt înzestraţi cu trăsături frumoase datorate tocmai faptului că sunt născuţi într-o zodie de Apă. Constelaţia Peştilor a fost cea care a împrumutat numele celei de a douăsprezecea zodie a anului, iar planeta guvernatoare era Jupiter, în Antichitate. Jupiter a fost, însă, detronat la descoperirea lui Neptun, planeta care guvernează apele pământului şi care are o influenţă puternică asupra Peştilor. La suprafaţă, Peştii par liniştiţi, ca toate apele adânci, dar sufletul lor este frământat mereu de întrebări.

România se deșertifică. „În 20 de ani vom avea o climă foarte similară cu cea a Greciei”, avertizează ministrul Mediului
Recomandări
România se deșertifică. „În 20 de ani vom avea o climă foarte similară cu cea a Greciei”, avertizează ministrul Mediului

Femeia Pești

Nativa zodiei Pești este una dintre cele mai interesante din zodiac, o femeie atrăgătoare, cu șarm, mereu atentă cu cei din jur, prietenoasă și mai ales foarte diplomată. Cu toate că este sociabilă, ea ține cu strictețe multe secrete doar pentru ea și nu le dezvăluie nici măcar familiei.

Femeia Pești este înzestrată cu cea mai puternică intuiție din tot zodiacul și are chiar înclinații puternice spre misticism și spiritualitate.

Perioadele cu Lună plină sunt cele mai frumoase zile ale nativei Peşti. Atunci este plină de energie, se implică în multe activităţi, rezolvă toate treburile casei şi le acordă copiilor tot timpul ei liber. În restul zilelor preferă să se ocupe de pasiunile ei, să se plimbe şi să facă planuri de viitor.

Femeia-Peşti este foarte ataşată de casă. Chiar dacă visurile ei zboară peste mări şi ţări, îşi construieşte cu răbdare un spaţiu intim în care se simte protejată.

Bărbatul Pești

Bărbații din zodia Pești sunt apreciați drept parteneri de cursă lungă, drept prieteni buni și colegi descurcăreți. Spre deosebire de mulți alți bărbați din zodiac, ei sunt foarte creativi și găsesc mereu soluții pentru problemele tuturor. Sunt persoane generoase și altruiste și vor ajuta pe cei care merită să fie ajutați fără să pună întrebări.

Volodimir Zelenski: Ucraina va pierde războiul fără ajutorul american blocat în Congres, iar Rusia va ataca alte state
Recomandări
Volodimir Zelenski: Ucraina va pierde războiul fără ajutorul american blocat în Congres, iar Rusia va ataca alte state

Nativii zodiei se împart în două categorii distincte. Unii sunt înalţi, subţiri, atletici, pasionaţi de sport, îndemânatici şi foarte muncitori. Alţii sunt mai puţin zvelţi, robuşti, greoi, visători, leneşi şi foarte puţin interesaţi de aspectul lor exterior.

Toţi Peştii au, însă, în comun trăsături care le fac cinste: prietenie, sinceritate şi compasiune. Toţi sunt foarte ataşaţi de părinţii, de soţiile şi de copiii lor. Casa şi familia reprezintă temelia vieţii lor, punctul stabil de la care pot porni pe cărări mai puţin cunoscute.

Copiii născuți în zodia Pești

Micuții născuți în zodia Pești sunt afectuoși, sensibili și foarte atașați de părinți, unii chiar foarte posesivi cu părintele cel mai apropiat de ei. La vârste mici, sunt copii emotivi care au nevoie de multă încurajare. Nu suportă să fie îngrădiți, le place să exploreze lumea și au nevoie să descopere multe lucruri singuri, pentru că sunt suficient de inteligenți să le priceapă singuri.

Copiii Pești sunt creativi, au o imaginație bogată și o inteligență ascuțită, dar sunt destul de visători și dezorganizați. Dacă sunt lăsați în lumea lor cu jucăriile, uită de lecții, astfel că trebuie îndrumați tot timpul la școală.

Acești copii au nevoie de un mediu stabil în care să se dezvolte, o casă și o familie liniștită. Se recomandă să aibă animale de companie, deoarece sunt fascinați de natură și de toate creaturile ei. În adolescență, au nevoie de modele solide și de activități care să te stimuleze creativitate, altfel își vor risipi energia pe lucruri inutile sau chiar dăunătoare.

Compatibilitatea cu alte zodii

Compatibilitate Peşti – Berbec

Nativul Berbec trebuie să dea dovadă de mult tact ca să poată cuceri un nativ din zodia Peştilor. Dar lui îi este greu să îşi răsfeţe partenerul sau să îi demonstreze zilnic cât îl iubeşte.

Compatibilitate Peşti – Taur

Pot avea o relaţie de lungă durată, având în vedere că sunt amândoi familişti. Dar Peştele are nevoie, totuşi, de o iubire plină de farmec şi mister, iar Taurul este mult prea practic.

Compatibilitate Peşti – Gemeni

Nu vor fi prea fericiţi împreună. Chiar dacă au anumite puncte comune de discuţie, concepţiile lor despre viaţă sunt foarte diferite. Peştii vor un partener statornic, iar Gemenii sunt superficiali.

Compatibilitate Pești – Rac

Legătura dintre un nativ din Peşti şi unul din zodia Racului poate fi o căsnicie exemplară. Sunt foarte deschişi unul faţă de celălalt, îşi împărtăşesc toate tainele şi toate visurile, de aceea relaţia lor se bazează pe o prietenie sinceră.

Compatibilitate Peşti – Leu

Leul nu are răbdarea necesară pentru a explora universul mistic şi sufletul profund al Peştilor. Sunt rare cazurile în care cei doi se îndrăgostesc, iar relaţia va fi marcată de tensiune.

Compatibilitate Peşti – Fecioară

Trebuie să facă fiecare concesii mari, să rămână împreună. Fecioarele sunt critice, drastice şi pun prea multe întrebări, stârnind supărarea Peştilor secretoşi.

Compatibilitate Peşti – Balanţă

Poate fi o iubire frumoasă cu Balanta, dar fără focuri de artificii. Se înţeleg bine unul pe celălalt, când vine vorba, însă, de responsabilităţi casnice, fug amândoi de ele.

Compatibilitate Peşti – Scorpion

Amândoi sunt posesivi şi sunt atraşi de frumuseţea fizică a celuilalt. Dar partenerul din Peşti are nevoie de răsfăţ şi de cineva care să îi suporte capriciile, iar Scorpionul nu se potriveşte.

Compatibilitate Peşti – Săgetător

Oricât ar fi de visători şi dezorganizaţi Peştii, tot nu pot accepta firea haotică, aventuroasă şi nestatornică a Săgetătorilor. Relaţia lor poate rezista numai dacă dau dovadă de maturitate.

Compatibilitate Peşti – Capricorn

Pot avea o căsnicie frumoasă. Capricornul este capabil să îi ofere nativului din Peşti acea siguranţă materială de care are nevoie pentru a-şi satisface capriciile şi visurile.

Compatibilitate Peşti – Vărsător

Se atrag unul pe celălalt, dar trebuie să facâ amândoi anumite compromisuri pentru a rămâne împreună. Peştii trebuie să fie mai puţin pretenţioşi, iar Vărsătorii să se maturizeze.

Compatibilitate Pești – Pești

Foarte fericiţi în dragoste pot fi Peştii cu nativi din zodia lor. Împreună, devin o forţă care poate dărâma orice obstacol. Se simt puternici datorită dragostei pe care şi-o dăruiesc fără rezerve şi fără pretenţii.

Vezi compatibilitatea între zodii pentru semnul tău zodiacal.

Dragostea și zodia Pești

Peştii sunt sensibili, uşor romantici şi visează cu ochii deschişi când sunt îndrăgostiţi. Vor să fie răsfăţaţi cu surprize, cadouri şi flori. Le place să fie înconjuraţi de lucruri delicate, fine, îşi transformă dormitorul într-un spaţiu de lux, să se simtă cât mai bine acasă. În vacanţe, oferă-i un sejur la mare sau într-o staţiune dotată cu piscine largi.

Bărbatul Peşti se lasă greu de cucerit. Chiar dacă se îndrăgosteşte la prima vedere, aşteaptă multă vreme până face primul pas, până este convins că tânăra respectivă nu îl va respinge. Dacă i se răspunde cu aceeaşi dragoste, pentru el va rămâne singura relaţie profundă a vieţii, singura lui iubire.

Femeia Peşti îşi face mari iluzii când iubeşte şi este iubită. Are nevoie de un partener care să o protejeze, să o ajute în tot ceea ce face şi să o susţină moral. El trebuie să îi respecte intimitatea şi clipele de reverie. Femeia-Peşti are tot felul de slăbiciuni pe care nu ar dori să le dezvăluie iubitului. Soţul ei mai are nevoie de răbdare, să o asculte atunci când are nevoie de înţelegerea lui.

Meserii potrivite pentru nativii Pești

La serviciu, nativul din zodia Pești este un partener de echipă în care mai toată lumea are încredere. Îi place să respecte tradiţia, cere drepturi egale pentru toţi şi sare în ajutorul celor care nu se descurcă foarte bine.

Nativa din semnul Peștilor este atrasă de domenii legate de artă, poate fi o profesoară foarte bună, scriitoare, pictoriţă, muzeograf, decorator, arhitect, jurnalist, psiholog. Unul din hobby-urile ei poate fi gătitul sau broderia.

Surprizător este că Peştii pot fi atraşi de risc şi aventură, oricât ar fi ei de prudenţi. Le place sportul şi pot atinge performanţe deosebite, pot deveni campioni medaliaţi cu aur. Sunt atraşi de maşinile de curse, dar şi de cărţile de geografie, istorie şi descoperiri ştiinţifice. Mulţi Peşti îşi urmează vocaţia artistică, alţii sunt preoţi, cadre didactice, jurnalişti, exploratori, diplomaţi, meşteşugari iscusiţi.

Sănătatea și zodia Pești

Zodia Pești guvernează membrele inferioare, sistemul endocrin și epifiza. Ei trebuie să facă în fiecare an un control medical amănunțit, să verifice atât sistemul endocrin, cât și pe cel hormonal.

Nativii Pești au în general probleme cu greutatea, în sensul că unii dintre ei sunt prea slabi, iar alții se îngrașă rapid. În ambele cazuri, însă, este important să adopte un regim alimentar sănătos și să facă multă mișcare, ceea ce nu este prea greu pentru Pești care sunt mereu atrași de călătorii și drumeții.

Citește mai multe despre fiecare zodie și compatibilitățile ei

Vezi tot ce spune Horoscop Pești despre această zodie – zi de zi!

Citește horoscop zilnic pe Libertatea și horoscop săptămânal Urania.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Roxana22   •   07.12.2023, 15:23

o rubrica foarte utila !!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Locul din România unde turiștii vor ajunge mai ușor. Este spectaculos și renumit pentru izvoarele termale unice
FANATIK.RO
Locul din România unde turiștii vor ajunge mai ușor. Este spectaculos și renumit pentru izvoarele termale unice
Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Ce nume extrem de rar are bebelușul lui Reghe. Nu s-a mai auzit în România. Primele declarații despre copil și un atac furibund la adresa Anamariei Prodan
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rar are bebelușul lui Reghe. Nu s-a mai auzit în România. Primele declarații despre copil și un atac furibund la adresa Anamariei Prodan
Cea mai frumoasă reporteră italiană n-a putut intra într-o faimoasă discotecă din Berlin, din cauza garderobei: „N-am fost refuzată niciodată!”
GSP.RO
Cea mai frumoasă reporteră italiană n-a putut intra într-o faimoasă discotecă din Berlin, din cauza garderobei: „N-am fost refuzată niciodată!”
Locul spectaculos din România pe care turiștii sunt înnebuniți să-l viziteze în acest moment. E un adevărat paradis
FANATIK.RO
Locul spectaculos din România pe care turiștii sunt înnebuniți să-l viziteze în acest moment. E un adevărat paradis
Orașul din Ucraina pe care Kremlinul vrea să îl transforme într-o „zonă gri”, în care oamenii nu vor avea voie să locuiască
Știrileprotv.ro
Orașul din Ucraina pe care Kremlinul vrea să îl transforme într-o „zonă gri”, în care oamenii nu vor avea voie să locuiască
Mesajul publicat de Cristina Ciobănașu în ziua nunții lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu. A surprins pe toată lumea!
Unica.ro
Mesajul publicat de Cristina Ciobănașu în ziua nunții lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu. A surprins pe toată lumea!
EXCLUSIV | Lovitura primită de "arhitectul" plecării lui Mutu de la CFR Cluj! Soţia fotbalistului a rupt tăcerea
Orangesport.ro
EXCLUSIV | Lovitura primită de "arhitectul" plecării lui Mutu de la CFR Cluj! Soţia fotbalistului a rupt tăcerea
Eclipsă totală de Soare pe 8 aprilie. De ce nu poate fi văzută din România
Observatornews.ro
Eclipsă totală de Soare pe 8 aprilie. De ce nu poate fi văzută din România
Horoscop 8 aprilie 2024. Peștii pot să se agite inutil sau pot să-și vadă de-ale lor, în ciuda turbulențelor care apar și par să nu se termine
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2024. Peștii pot să se agite inutil sau pot să-și vadă de-ale lor, în ciuda turbulențelor care apar și par să nu se termine
RECOMANDĂRI