MENIU CAUTĂ
01 Sep. 2018 13:44

Calendar creștin-ortodox septembrie 2018. Ce se întâmplă dacă tună în această lună

Distribuie

Astazi este sâmbătă, 1 septembrie. În calendarul creștin-ortodox, spre deosebire de anul civil, care începe la 1 ianuarie, anul bisericesc începe la 1 septembrie. Potrivit tradiției moștenite din Legea Veche, în această zi s-a început creația lumii și tot în această zi Și-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică.

Denumirea populară a lui Septembrie este „Răpciune” sau „Viniţel”, adică luna vinului, căci începe culesul şi stoarcerea strugurilor pentru vin. Se spune că dacă tună în Septembrie, în luna lui Faur, adică în Februarie, va fi zăpadă multă şi anul va fi manos.

Altă vorbă din popor spune că, dacă în această lună vor înflori scaieţii, asta înseamnă că va fi o toamnă lungă şi frumoasă; dar ducerea timpurie a rândunelelor înseamnă că şi iarna se va aşterne iute.

A nouă luna din anul calendaristic și prima din anul bisericesc cuprinde sărbători importante pentru credincioși.

Tradiții și obiceiuri, de Sfânta Mărie Mică

Sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului sau Sântămărie Mică, cinstită la 8 septembrie, este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc. Sfânta Fecioară Maria s-a născut în familia sfinților și drepților Ioachim și Ana din Nazaret, prăznuiți a doua zi, în data de 9 septembrie, zi în care sunt cinstiți și Sfinții Cuvioși Onufrie de la Vorona și Chiriac de la Tazlău.

În această zi se sărbătoreşte Naşterea Maicii Domnului, ziua este numită în popor Sântămărie Mică şi este perioada care marchează sfârşitul verii şi începutul toamnei.

Acum încep să se ducă rândunelele… În această zi se fac praznice pentru răposaţi, iar cei fără de copii se spune că trebuie să meargă la biserică, să se roage pentru a primi şi ei prunci, cum au primit sfinţii Ioachim şi Ana.

O zi înainte şi una după această zi, se zice că sunt „Cercurile Sfintei Mării”; superstiţia spune că cine lucrează în Cercurile Sfintei Mării va suferi de lovituri; gospodinei care lucrează acum i se va vărsa oală ce fierbe pe foc şi-i va arde copilul.

De asemenea, există superstiţia că e rău' de izbituri, de lovituri, de dureri circulare în jurul capului, dacă se lucrează în aceste zile.

Tradiții și obiceiuri, de Ziua Crucii

Creștinii ortodocși români sărbătoresc la 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci. Această sărbătoare este cea mai veche și mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci.

Spre deosebire de alte praznice împărătești, Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de Patimile și Moartea Mântuitorului.

În această zi se sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci; este opusul Alexiilor de la 17 Martie  şi reprezintă momentul când pământul se închide în preajma iernii, luând cu sine insectele, şerpii şi plantele care au fost lăsate la lumină de cu primăvara.

În plan simbolic, această zi atrage interdicţia consumării alimentelor care poartă crucea: usturoi, nucă, peşte etc. În această zi, numită şi „Carstovul viilor”, e bine să se cheme preotul la vii şi pivniţe şi să se înceapă culesul viilor.

În magia populară românească, aceasta este ultima zi în care se mai pot culege ierburi de leac pentru ritualurile şi practicile magice. Există superstiţia numită strugurele lui Dumnezeu'; se zice că ultimul butuc de vie nu se culege, strugurii fiind lăsaţi că ofrandă lui Dumnezeu sau păsărilor cerului.

Flăcăii pun în buzunare busuioc, ca să-l joace la horă, să le poarte noroc, să fugă răutăţile de la ei şi să îi încununeze cinstea.

Se mai spune că florile şi verdeaţa de pe crucea sfinţită la biserică sunt bune pentru lăutoarea' capului (spălatul pe cap) şi pentru feritul casei de tunet şi fulger, dacă sunt puse la streaşină.

Alte superstiţii şi obiceiuri în luna septembrie

La 22 ale lui Răpciune, este Macinica Foca, a treia sărbătoare a sfântului cu acelaşi nume – Foca, nume asociat în mentalitatea populară cu focul devastator pe care-l poate trimite; de aceea nu se lucrează în această zi, temându-se de foc.

În 24 Septembrie sunt „Teclele Berbecilor”, sărbătorile de toamnă consacrate lupilor, care se păzesc cu străşnicie, căci sunt rele' de foc şi de lupi, care pot da iama la berbeci şi oi.

La 29 Septembrie este „Nunta oilor”, ziua este numită „Vara lui Mioi” (Sân-Mihai), când se slobozesc arieţii (berbecii) în turma de oi pentru reproducere; se spune că, de cade ghinda înainte de Sân-Mioi, iarna vine curând.

Loading...
Comentarii