Dar acesta nu este singurul lucru notabil. Românul se află într-o companie mai mult decât selectă: dacă tânărul Josh Helman are roluri vizibile în blockbustere precum X-Men, Mad Max: Fury Road sau Jack Reacher, el totuşi nu este foarte cunoscut publicului din România. În schimb, Peter O’Toole, nominalizat post-mortem, nu are nevoie de prezentări. Nominalizat de opt ori la Oscaruri, celebrul actor britanic care a părăsit definitiv scena lumii la 81 de ani, în decembrie 2013, face parte din galeria legendelor cinematografiei mondiale, fiind încă proaspete în memoria colectivă roluri remarcabile în filme precum „Lawrence of Arabia”, „Stunt Man” sau „Ultimul Împărat”.
Actorul român Gabriel Constantin este nominalizat pentru rolul său din “Infirmus”, un film independent care tratează stresul post-traumatic şi unde joacă rolul unui francez – Jerrome. „Sunt foarte mândru de filmul acesta. Merge foarte bine în festivaluri! Am avut neaşteptata surpriză să fiu nominalizat pentru cel mai bun actor într-un lungmetraj la Amsterdam IFF cu acest rol şi sunt foarte onorat de acest lucru”, a declarat în exclusivitate pentru Libertatea actorul Gabriel Constantin.
Ceilalţi nominalizaţi pentru „cel mai bun actor într-un rol principal” sunt Cory Hart, Declan Reynolds şi Jack Kerrigan.
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Urmărește-ne pe Google News
FANATIK.RO
Copacul pe care să-l plantezi în curte dacă vrei prosperitate și noroc. Face flori superbe și are o mulțime de beneficii
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
FANATIK.RO
Ce să pui în mâncarea de urzici ca să-ți iasă gustoasă, așa cum o făcea bunica. Îi dă o aromă deosebită
Știrileprotv.ro
A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate