MENIU CAUTĂ
27 Aug. 2018 16:53

Adelina Pestrițu își arată fetița pentru prima oară. „Îi seamănă foarte mult tăticului” | FOTO

Distribuie

Adelina Pestrițu a decis să arate pentru prima oară chipul fiicei sale, Zenaida Maria, care a venit pe lume de curând.

Fosta vedetă de televiziune Adelina Pestrițu a devenit mămică pentru prima oară în data de 3 august 2018. Bruneta a adus pe lume o fetiță, Zenaida Maria, fruct al poveștii de dragoste pe care vedeta o trăiește cu Virgil Șteblea.

Adelina Pestrițu a decis să le arate fanilor ei primele imagini cu fiica ei. Vedeta a făcut publice fotografiile pe blogul său personal.


„Astăzi vă prezint primele imagini cu fetița noastră, Zenaida-Maria

Dragii mei, au trecut 3 săptămâni și jumătate de când miracolul numit Zeny și-a făcut apariția în viața noastră. O sorbim din priviri în fiecare secundă și ne minunăm de cum se poate schimba de la o zi la alta. Ia în greutate corespunzător și fiecare zi este diferită, dar plină de clipe minunate.

Ne-am dorit ca, în primele săptămâni, să nu o expunem public deși, dacă ar fi fost după noi, am fi defilat cu imaginea ei lipită pe frunte, astfel încât să știe toată lumea cât de fericiți suntem că am fost binecuvântați cu așa un dar minunat. Am iubit-o din prima clipă de cum am născut-o. Plânsetul ei m-a cucerit și m-a făcut s-o văd ca pe cel mai frumos chip întâlnit vreodată.

Grimasele, cu care îmi înseninează ziua, mă amuză și mă fac să mă gândesc la copilăria mea. Chiar și cele pe care mi le etalează la 6 dimineața, când mă trezesc să-i dau să pape și mă rog timp de o oră de ea să mănânce, iar ea n-are niciun gând să se trezească, și parcă știe că îi urmăresc orice mișcare. Sunt nopți în care mă trezesc de câte 10 ori, doar să văd dacă este totul în regulă, dacă respiră bine, dacă are nevoie de mine.

Chiar îi spuneam unei prietene că-mi doresc să pot să mă mai relaxez puțin și, din prea multă dragoste, să nu devin o mamă disperată și sufocantă pentru copilul ei. Uneori, simt cum îmi bubuie inima de iubire și sper să nu fac ceva greșit, astfel încât să o agasez cu toate aceste sentimente și trăiri. Orice copil are nevoie de libertate, chiar dacă este nou-născut, simte nevoia de a avea momente în care să fie lăsat în pace. Mă străduiesc să păstrez balanța înclinată corect între dragoste maternă, grijă și rațiune.

Pe lângă toate astea, vreau să vă spun că, din momentul în care am născut, i-am făcut mii de poze. Poate și din dorința de a i le păstra sub formă de amintiri. Chiar intenționez să le imprim și să i le atașez în albumele care așteaptă în sertar, încă dinainte să se nască Zeny, să depoziteze cele mai frumoase momente din viața ei de bebeluș. Nu vreau să pierd niciun moment și nimic din ceea ce se întâmplă. Cu siguranță, când se va face mare și le va vedea, va fi încântată de grija cu care i le-am păstrat.

Apropo de asta, de câte ori merg în vizită la părinții mei la Câmpulung, îmi găsesc camera intactă, plină de amintiri dragi, maimuâoaiele de pluș, caietele de la școală, poze, oracole, cadouri primite de la colegii de la școală care mă admirau. Mi se pare minunat să mă transpun în vremurile de altădată și să retrăiesc bucuria acelor momente.

Astăzi vă prezint primele poze cu micuța noastră. Știm că v-ați fi dorit să le vedeți din prima zi, așa cum ne-ați scris în mesaje, dar considerăm că totul trebuie făcut cu un rost și la momentul potrivit. Nu pot spune că s-a conformat brief-ului' de ședință foto, însă mă bucur să vă prezint câteva momente din primele ei săptămâni de viață. Suntem extrem de mândri de ea și de cum evoluează iar, până la prima ședință foto profesională pe care am pregătit-o în deja pentru luna septembrie, vă las câteva cadre din intimitatea noastră.

Mulți ne spun că Zenaida-Maria îi seamănă foarte mult tăticului. Asta spun și eu. De câte ori mă uit la ea, parcă văd un Virgil mai micuț:). Îl regăsesc chiar și în gesturile ei. Deocamdată, are ochii de un gri-albăstrui cu tente de verde și pielea ușor creolă. Ne așteptăm ca, peste puțin timp, să i se definitiveze verdele smarald al ochilor pe care îl au majoritatea membrilor familiei noastre, inclusiv noi. Oricum ar fi, noi suntem fericiți. Este dulce, frumoasă și, mai mult decât ne-am fi putut vreodată aștepta noi să fie. Dumnezeu a fost bun cu noi și ne-a trimis un copil sănătos, frumos și, cu siguranță, foarte norocos.

Vă lăsăm să savurați și voi imaginile cu puiul nostru și sperăm să vă placă.
Vă pupăm! ♥️”, a scris Adelina Pestrițu pe blog.


Citește și: FOTO/ Invitații la nunta lui Dragnea Jr. și-au etalat mașinile de lux. Cine este deputatul care a ales să vină cu taxiul


 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop 12 decembrie 2018
Loading...
Comentarii