Anii au trecut, iar grija care nu-i dădea pace Andreei Bălan a dispărut. Recent, fosta ei sosie din branșa artistică s-a întors pe scenă total schimbată – mult mai sclipitoare, semn că-i priește căsătoria cu Bogdan Topciu, agentul și impresarul ei.
Simona, care, la fel ca Andreea, a devenit celebră de mică – “Ba da, ba nu”, “Feriți-vă de măgăruș” ori “Abracadabra” fiind emisiuni în care a avut apariții încă de la câțiva anișori -, a revenit în forță, într-un mare turneu muzical național dedicat centenarului. Fanii au fost însă uluiți să constate că Simona… nu mai arată cum o știau ei. E aproape de nerecunoscut față de momentul lansării sale, în anul 2006, când a cunoscut succesul cu piesa “Coji de portocale”.
În acea perioadă, Andreea și Simona semănau izbitor una cu cealaltă. Amândouă erau blonde, aveau cam aceeași vârstă și aceeași înălțime, plus că făceau aceleași alegeri vestimentare! Atunci, fanii le deosebeau când începeau să cânte, pentru că le identificau după repertoriu. Totuși, fetele nu și-au purtat ranchiună.
Revenirea Simonei Nae în primul eșalon muzical este o mare supriză, show-ul său fiind unul bine primit și care ajunge în toată țara, grație celui mai mare turneu muzical național, “România în sărbătoare”.
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
EXCLUSIV/Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu se vor noii Țociu și Palade ai scenei românești. ”Se vând” numai la pachet
Urmărește-ne pe Google News
FANATIK.RO
Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate