24 Aug. 2014 17:11

Boala îl macină, dar nu-l doboară! Leo Iorga, la un pas de leşin pe scena de la Callatis Fest

Distribuie

Timp de mai bine o oră, fără întrerupere, piesele celebrei trupe “Compact” au răsunat pe scena în formă de scoică din Portul turistic Mangalia.
În timp ce, pe scenă, Leo Iorga îşi încânta fanii, în culise, Florenţa Marin, femeia care i-a fost alături în ultimii ani, ca impresară, dar şi ca iubită, făcea poze, fericită că Leo este încă adorat de mulţime.
Amanta lui Leo Iorga a declarat pentru Libertatea că rockerul trece acum printr-o perioadă destul de stresantă: “Parcă nu e de ajuns că se luptă cu boala asta nemiloasă, dar în acest timp, Paula, soţia lui, îl ameninţă şi îl şantajează. Vrea doar banii lui! Este o situaţie delicată şi nu ar trebui să se ştie prin ce trece Leo, dar nu se mai poate. El se simte cumva vinovat pentru că şi-a părăsit familia şi din cauza asta cedează şantajului”.
I s-a făcut rău la final de concert Leo Iorga este căsătorit cu Paula de peste 20 de ani şi au împreună doi băieţi, Edy (24 de ani) şi Paul (18 de ani), iar în urma separării de aceasta poate rămâne fără averea agonisită în cei peste 25 de ani de carieră.
După ce a cântat timp de o oră live şi apoi a mai ieşit la două bisuri, lui Leo Iorga i s-a făcut rău şi era gata-gata să leşine. Cea care l-a scos din impas a fost Iuliana Marciuc, coprezentatoarea festivalului, care l-a scuzat în faţă fanilor care îl mai doreau pe scenă.
“Leo ar vrea să mai vă cânte, dar nu mai poate. I s-a făcut rău! Vă iubeşte şi va reveni altă dată pentru voi”, a spus Iuliana, vizibil marcată de starea cântăreţului.

Loading...
Comentarii