MENIU CAUTĂ
31 Dec. 2017 11:23

Connect-R face mărturisiri emoționante.“Am realizat că de sus poți doar să cazi!”

Distribuie

Connect-R face mărturisiri de suflet în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.

Ștefan Relu Mihalache sau Connect-R , unul dintre cei mai in vogă artiști ai momentului, este invitatul Florentinei Fântânaru în cadrul emisiunii 'Dincolo de aparențe', difuzatã în ultima zi a anului, de la ora 13:00, la Antena Stars, acolo unde telespectatorii au ocazia sa cunoască o frântură din personalitatea unui om luptător, dar sensibil.

Connect-R, care este căsătorit cu Misha, este un bărbat foarte credincios, care admite că a înțeles sensul vieții după ce viața l-a pus față în față cu momentele dificile. Cu ajutorul tatălui său, cu care are o relație extrem de apropiată, a înțeles că popularitatea este o armă cu tăiș dublu, iar numărul concertelor și aparițiilor publice nu stabilesc valoarea sa ca om. Pentru că artistul devenise mai mare ca omul, a fost nevoit să își acorde câteva clipe departe de lumina reflectoarelor, înțelegând că familia este cel mai de preț dar.
,,Am început să devin mai simplu. Dacă iei viața prea în serios este foarte posibil să cazi în ea. Mi-am dat seama că nu eram fericit dacă nu aveam un hit, sau mai multe concerte și am realizat că de sus poți doar să cazi. Așa că am rămas undeva să plutesc și să mă bucur de tot. Acum sunt iar în top și mi-am demonstrat că pot pierde totul, doar ca să-l mai fac încă o dată, dezvăluie Connect-R, care este tatăl unei fetițe.
Relu se deschide în fața publicului și vorbește și despre relația cu mama sa, pe care o consideră ,,mâna de fier a familiei'. Artistul admite că a ajuns în acest punct doar cu ajutorul ei și este foarte mulțumit de omul care s-a format în spatele cortinelor de spectacol. Și pentru că nimic nu este întâmplător, crede că oamenii din jurul său sunt doar un rezultat al experiențelor alese înainte de a ne naște, căci în viață, după cum mărturisește el, vom întâlni doar persoanele de care avem nevoie pentru a ne șlefui.


Citește și: Masacrul legionar de la Jilava, una din cele mai odioase crime din istoria României. 64 de înalt demnitari asasinaţi într-o noapte


 

Loading...
Comentarii