06 Dec. 2017 11:11

Daniela Gyorfi a trăit în sărăcie. „Mâncam trei zile doar pâine uscată”

Distribuie

Daniela Gyorfi nu a dus-o întotdeauna pe roze, ba dimpotrivă, a trăit în mare sărăcie, după cum a afirmat chiar ea.

Daniela Gyorfi, care are o relație de ani de zile cu George Tal, este considerată una dintre cele mai non-conformiste vedete de pe scena muzicală din țara noastră.

Daniela Gyorfi, care este mama unei fetițe extrem de simpatice, pe nume Maria, a vorbit cu sinceritate despre viața ei de dinainte de a deveni cunoscută.

Cântăreața a susținut să a trăit în sărăcie și că au existat zile în care nu mânca altceva decât pâine uscată, zile în șir.

„Am fost extrem de săracă. Mâncam trei zile doar pâine uscată, dar mama mereu spunea că o să fiu bogată, că o să am bani, maşini. La fel, ea a prevestit că o să am o fată. Eu îmi doream nespus fată, mama a spus că fată o să şi am, deşi ecografia arata că va fi băiat.

Mie mi-e dor mereu de ea, plâng după mama în fiecare zi. Maria, fiica mea, seamănă mult cu mama, ea are o dulceaţa la oameni, ca şi fire seamănă cu mama şi am speranţa că Maria va reuşi în viaţă”, a declarat celebra artistă în cadrul unei emisiuni de televiziune.


Citește și: VIDEO/ Reportajele Libertatea: 'Ultima tonă. Am fost miner la Uricani', episodul 1. Când statul le dă minerilor ultimul șut…


 

Loading...
Comentarii