15 Feb. 2018 16:48

Doinița Oancea și-a sărbătorit ziua de naștere pe platourile de filmare

Distribuie

Îndrăgita actriță Doinița Oancea a avut parte, astăzi, de o surpriză din partea colegilor săi, pe platoul de filmare al serialului ”Fructul Oprit”, produs de Ruxandra Ion și difuzat, în fiecare miercuri, la Antena 1.
Ziua Doiniței Oancea a început cu multe surprize și așa a și continuat. Actrița a împlinit astăzi frumoasa vârstă de 35 de ani și a fost întâmpinată de colegi cu tort și flori, dar și cu multe urări.


'Sărbătoresc ziua asta prin muncă. Fac ceea ce-mi place și asta mă face foarte fericită. Ziua a început cu foarte multe mesaje, telefoane, comentarii pe Facebook. Nici nu am apucat să răspund tuturor. Încă de noaptea trecută am avut parte de surprize de la prieteni, care au venit la miezul nopții la mine acasă. Eu îmi propusesem să fac o super petrecere, pentru că vârsta de 35 de ani trebuie sărbătorită într-un fel. Dar probabil asta se va întâmpla în weekend', spune Doinița Oancea, care este pasionată și de croitorie.


Doinița Oancea, care a plâns la TV în urmă cu ceva timp, joacă rolul Tanței în serialul 'Fructul Oprit' de la Antena 1. Tanța este menajera familiei Caragea și este o fire jovială, mereu pusă pe șotii, dar care vrea să știe tot ce mișcă, fiind astfel ' bârfitoarea casei', după cum chiar ea mărturisește.
Frumoasa actriță poate fi văzută miercuri, 21 februarie, de la ora 21.15, la Antena 1, într-un nou episod al îndrăgitului serial 'Fructul Oprit'.


Citește și: VIDEO | Laura Codruța Kovesi: „Nu am niciun motiv să îmi dau demisia. Asistăm la un festival disperat al inculpaților'


 

Loading...
Comentarii