Dolănescu a fost ultima oară în România înainte de a fi ales deputat. A venit atunci pentru a-și face toate actele referitoare la moștenirea primită de la tatăl său, Ion Dolănescu, după opt ani de procese cu fratele lui, Ionuț.

Recent, politicianul a reușit să se țină de una din promisiunile făcute tatălui său. El a donat un teren primit moștenire unei familii care avea mare nevoie de el, deși, inițial, și-a dorit ca acolo să se construiască un cămin pentru bătrâni.

Dragoș Dolănescu și-a lăsat moștenirea pe mâna unui administrator. A donat unul dintre terenurile primite

Dragoș Dolănescu și-a lăsat moștenirea pe mâna unui administrator. A donat unul dintre terenurile primite

„Da, am donat un teren, de circa 1.500 de metri, din parcela de 5.000 de metri, pentru o casă de locuit. Dacă va fi cazul, voi dona și restul. Terenul se află lângă lac, în comuna Butimanu”, a declarat politicianul pentru Libertatea.

Caută în continuare investitor pentru hotel

Totodată, ca să nu lase de izbeliște vila de la munte moștenită de la rapsod, Dragoș a tocmit un administrator. Acesta are sarcina clară de a căuta un om cu bani dispus să investească în casă și s-o transforme în hotel, cu restaurant, un proiect mai vechi de-al său, pe care nu a reușit încă să-l demareze, tocmai din cauza lipsei timpului necesar. A avut ceva clienți pentru a-i pune pe picioare afacerea, dar nu s-a concretizat nimic.

„Nu puteam lăsa vila în paragină. Un administrator are grijă de ea. Trebuie să fie încălzită, să se facă și curățenie. Vreau să fac acolo un hotel și un restaurant, tocmai pentru că tatălui meu îi plăcea să petreacă”, ne-a mai spus acesta.

Unde a fost găsit copilul de 2 ani din Botoșani după mai bine de 24 de ore de căutări. „Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei”
Recomandări
Unde a fost găsit copilul de 2 ani din Botoșani după mai bine de 24 de ore de căutări. „Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei”

Dragoș va veni în România în luna martie, pentru parastasul de zece ani al tatălui său. Atunci se va ocupa mai mult și de proiectul său turistic de la Valea Prahovei.

CITEȘTE ȘI:
FOTO/ Povestea IT-istului care a ajuns în National Geographic. Fotografiile sale au făcut înconjurul lumii

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
FANATIK.RO
Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Viva.ro
Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Libertateapentrufemei.ro
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Moment uluitor cu Ioan Niculae: „M-a șocat. Pentru mine e inacceptabil!”
GSP.RO
Moment uluitor cu Ioan Niculae: „M-a șocat. Pentru mine e inacceptabil!”
Zodiile care vor avea zile pline de noroc. Totul se schimbă în bine în viața lor începând din 19 martie
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea zile pline de noroc. Totul se schimbă în bine în viața lor începând din 19 martie
Unde a fost găsit, de fapt, Radu Aryan, copilul de 2 ani dispărut în Botoșani. Cine sunt "eroii zilei" | GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
Unde a fost găsit, de fapt, Radu Aryan, copilul de 2 ani dispărut în Botoșani. Cine sunt "eroii zilei" | GALERIE FOTO
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Unica.ro
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Orangesport.ro
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Observatornews.ro
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
RECOMANDĂRI