EXCLUSIV VIDEO/ Verișoara pictoriței Alexandra Nechita, rol principal într-un film Star Wars! Ea a jucat și alături de Cameron Diaz

Andra Nechita în Kara: An Unofficial Star Wars Film

Pare incredibil, dar, la doar 21 de ani, românca Andra Nechita, verișoara pictoriței Alexandra Nechita, are trecut în palmares un rol principal într-un film „Star Wars', dar și apariții în filme alături de Cameron Diaz, Justin Timberlake și Dwayne „The Rock' Johnson!

Născută în Onești, în 1997, Andra Ioana Nechita este verișoara celebrei pictorițe Alexandra Nechita, cea cunoscută drept „Micuța Picasso'. A emigrat împreună cu părinții și fratele ei în Dublin, Irlanda, pe vremea când avea doar cinci ani. În 2005, cei patru au trecut oceanul și s-au stabilit la Los Angeles. Curând, tânăra a început să își manifeste interesul pentru actorie.

Chiar dacă la început a întâmpinat dificultăți, vorbind engleza cu accent irlandez, în numai trei luni românca a reușit să învețe limba engleză cu cel mai pur accent american. Părinții au înscris-o la TVI Actors Studio, unde a luat lecții de actorie, fiind rapid remarcată nu numai pentru frumusețea ei, ci și pentru reale calități de actriță.

Andra Nechita și Cameron Diaz, după filmările la „Bad Teacher'

Avea să debuteze în 2009, într-un rol de copil în filmul „Why Am I Doing This?' („De ce fac asta? n.r.), apoi avea să se lanseze, în 2011, cu un rol în comedia „Bad Teacher', care îi avea în distribuție pe Cameron Diaz și Justin Timberlake. A urmat o apariție episodică în celebrul serial „How I Met Your Mother', ulterior un rol în lungmetrajul „Cats Dancing on Jupiter' (2015). Primul rol principal l-a avut însă în scurtmetrajul „Kara: An Unofficial Star Wars Film' (2016), o producție independentă scrisă și regizată de Joe Sill, a cărei acțiune se petrecere în universul celebrei serii „Star Wars'.

Cu un fizic care atrage cu siguranță multe priviri, dar și cu un talent deja descoperit de americani, drumul ei promițător a fost abia la început: recent, Andra Nechita a mai bifat un rol important, de data aceasta în serialul SF de televiziune Marvel, „Inhumans'.

Andra Nechita (D), în serialul „Inhumans'   FOTO: Karen Neal / ABC

Și nu doar atât: în 2018 sunt programate primele episoade ale serialului HBO „Ballers', unde rolul principal îl deține superstarul Dwayne „The Rock' Johnson, iar în distribuție mai apar tenismena Carolyne Wozniacki sau Andy Garcia. Frumoasa Andra Nechita are un rol episodic, însă cu siguranță la doar 21 de ani porțile Hollywood-ului nu mai sunt o piedică în calea succesului său.

Andra Nechita nu este însă numai actriță, ea a semnat și un contract de modeling cu o celebră companie care o reprezintă la Los Angeles și la New York. Frumoasa româncă a trecut în palmares recent și un rol principal într-o reclamă la un parfum.

CITEȘTE ȘI

VIDEO EXCLUSIV/Florin Niculescu a cântat jazz cu Aznavour, Patrik Bruel și Johnny Halliday. Franța l-a decorat cu Ordinul de Litere și Arte, iar în România e… necunoscut

Kate Middleton a purtat o rochie asemănătoare cu a prințesei Diana la ieșirea din spital

Mai multe articole