Invitat să-i acorde un premiu omagial emeritei solistei Marina Voica, compozitorul Horia Moculescu nu s-a putut stăpâni și i-a destinuit artistei sărbătorire, după mai bine de jumătate de veac, faptul că, vrăjit de frumusețea și talentul ei, i se cam aprinseseră călcâiele.

În stilul său caracteristic, nestingherit de audiența prezentă la gală, compozitorul, ce a trecut prin patru căsătorii, a reușit să o emoționeze pe artista cu origini rusești, aducându-i aminte de anii în care, de pe scenă, dar mai ales ca primă vedetă a televiziunii naționale, a fost incontestabil una dintre cele mai admirate femei din România.

Ba, Moculescu a reușit chiar să o sperie puțin, căci, la cât de mult și frumos a vorbit despre ea, Marina Voica a avut impresia că asistă la un omagiu pentru ea și că acesta va fi ultimul premiu pe care-l primește în carieră!

EXCLUSIV/Horia Moculescu a fost îndrăgostit de Marina Voica. I-a mărturisit după 60 de ani!

Horia Moculescu i-a recunoscut Marinei Voica faptul că a fost îndrăgostit de ea

Explicația pentru prezentarea aparte își are originile, însă, în urmă cu aproximativ 60 de ani. ”Nu exista unul dintre noi să nu încerce să-i facă un pic de curte. Marina avea un farmec absolut și o senzualitate ce-o făcea mult mai atrăgătoare, o armă extraordinară. Pe vremuri făceam turnee din vagon, acolo era mai toată viața noastră, nu aveam secrete. Marina avea și un mare defect. Faptul că nu cânta niciodată fals”, s-a lăsat pierdut Moculescu (81 ani) în complimente, dar n-a uitat nici momentele în care solista își refuza într-un mod elegant pretendenții, mai ales din breasla artistică aducându-le aminte de ”balerinele lor uitate prin tufișuri”.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

EXCLUSIV/Horia Moculescu a fost îndrăgostit de Marina Voica. I-a mărturisit după 60 de ani!”După atâția ani, între noi n-au rămas decât vorbe, amintiri și mi-e rușine că nu i-am făcut decât două melodii în toată cariera sa. Din care una chiar a fost scoasă de la radio din pricina cenzurii”, regretă compozitorul născut în același an cu artista omagiată. Horia Moculescu a promis că nu vorbește de muzică în casa Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor al cărui membru este, însă nu a putut să nu-și ascundă, printre amintiri depănate, admirația față de artista care a fost felicitată cu lacrimi în ochi chiar și de vedeta momentului Andra, de asemenea premiată la gala amintită (”Vedeta anului”).

Printre cei care au aplaudat-o ieri pe Marina Voica, într-o zi mohorâtă dar care i-a purtat parcă noroc (amintim celebrul refren lansat de artistă ”Și afară, plouă, plouă”), s-au numărat amfitrionul galei, Octavian Ursulescu, Oana Sârbu, Jolt Kerestely, trupeții de la Vița-de-Vie, jazzmanul Sebastian Burneci și dirijorul Gabriel Bebeșelea.

EXCLUSIV/Horia Moculescu a fost îndrăgostit de Marina Voica. I-a mărturisit după 60 de ani!

CITESTE SI: EXCLUSIV/Lavinia Pîrva cere onorariu de peste 1.500 de euro. I-a crescut cota de când a devenit doamna Bănică Jr.

 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
FANATIK.RO
Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI