22 Iul. 2018 13:09

Fuego l-a ajutat financiar pe Ilie Micolov. „Am încercat să-i fac bătrânețea mai simplă”

Distribuie

Fuego a fost unul dintre artiștii care au încercat să-l ajute financiar și să îi fie alături lui Ilie Micolov.

Dispariția artistului Ilie Micolov l-a îndurerat pe Fuego. Cântărețul a transmis un mesaj după moartea artistului în care, printre altele, povestește că a înceract să-l susțină pe legendarul muzician și să-l ajute financiar.
„Trist, devreme și fără un drept de apel prea mare, a plecat și Ilie Micolov. Ultima sa perioadă a fost dificilă și oarecum nedreaptă, pentru imensitatea talentului său și pentru succesul din anii de cândva. L-am sprijinit financiar de mai multe ori prin proiectul meu ART BY FUEGO, l-am vizitat, l-am sunat și am încercat, pe cât am putut, să-i fac bătrânețea mai simplă.

Ilie Micolov a fost un artist special și un om spectaculos, greu de descris, cu un timbru irepetabil, pe care-l cunoști dintr-o mie și cu un șlagăr incontestabil, ce se cântă peste tot. Piesa Dragoste la prima vedere' e un simbol, un cântec sensibil, emoționant, scris chiar de el, la care se raportează toată lumea și care va rămâne peste vremi.

Dincolo de toate astea, era comic, spontan, spiritual și avea o mulțime de povești de spus! Rămas bun, maestre! Muzica ușoară românească vi se înclină! Drum lin, Ilie Micolov!”, a scris Fuego în mediul online.

 

Ilie Micolov a încetat din viață sâmbătă, 21 iulie 2018, la vârsta de 69 de ani. Artistul care a lansat hit-ul „Dragoste la prima vedere' avea mari probleme de sănătate și se deplasa foarte greu în ultima perioadă de timp. Ilie Micolov nu avea pensie și fusese uitat de familie, fiica și soția sa afându-se în Germania.


Citește și: Detalii neștiute din viața lui Ilie Micolov. A fost economist, jucător de hochei și nu mai avea buletin


 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
VIDEO/ Anamaria Prodan vrea gemeni la 45 de ani
Loading...
Comentarii