MENIU CAUTĂ
12 Ian. 2019 11:59

Ilinca Vandinci, în lupta cu depresia postnatală. “Am vorbit cu un psiholog despre asta“

Distribuie

 Ilinca Vandici a devenit mamă în 2017, iar de atunci viața ei s-a schimbat complet. Vedeta s-a dedicat creșterii micuțului ei, însă a avut grijă și de carieră. Ilinca Vandici a vorbit și despre un moment destul de greu din viața ei, depresia postnatală.

„În momentul în care ești însărcinată trebuie să te pregătești energetic, sufletește pentru tot ceea ce urmează să se întâmple. Să nu pierzi legătura cu Dumnezeu și să te rogi pentru tot ce e mai bun pentru tine și pentru copilul tău. Când eram însărcinată nu am simțit absolut nimic. Când am născut, zilele din spital au fost debusolante. Nu știam ce se întâmplă. Voiam copilul, dar nu știam cum să-l țin, cum să-l alăptez. Ascultam la tot ce îmi spuneau doctorițele, asistentele. Îmi era frică să nu-i fac ceva rău, să nu se întâmple ceva. La a doua zi de spitalizare toți membrii familiei plecaseră și mi-au adus copilul să alăptez. Am rămas doar eu cu copilul. Efectiv nu am știut ce să fac. Am sărit din pat cu copilul în brațe, direct după operație. A venit asistenta să facă băiță copilului, iar atunci m-a luat răul. În momentul respectiv doar am simțit cum mi se face rău, m-am așezat puțin. După ce a plecat toată lumea și am rămas singură nu m-am putut opri din plâns. A fost o descărcare, o panică, o frică. Nu știu ce simțeam, ce e interiorul meu, pentru că nu știam ce să-i spun mamei de ce plâng. Am ajuns acasă. Erau atacuri de panică ceea ce mi se întâmpla. Aceste temeri s-au acutizat, pentru că în prima noapte de când am ajuns acasă bebe a plâns de seara până dimineața la ora 5. Eu fiind atât de panicată și speriată i-am transmis copilului aceeași stare, aceeași energie. Mi s-a instaurat teama că eu nu știu ce să-i fac copilului meu. Șapte zile am reușit să-l alăptez pe bebe”, a declarat Ilinca Vandici la Interviurile VIVA!

Ilinca Vandici a recunoscut că a apelat la ajutorul psihologului, pentru a scăpa de depresia postnatală „Am vorbit cu un psiholog despre asta. Mi-au explicat oameni care se pricep la asta și sunt în domeniu care sunt nevoile pe care le are copilul. Bebelușul se liniștește și dacă îl țin piele pe piele. Am schimbat și laptele. Când m-am liniștit eu, s-a liniștit și el. M-a ajutat că am mers și la muncă imediat. Ai tendința să stai ca o cloșcă lângă copil. Te dedici cu totul copilului și uiți de tine ca și om. Am luptat și lupt în continuare pentru toate mămicile care au o carieră să-și dorească să meargă la muncă”, a mai spus aceasta. Ilinca Vandici nu este convinsă că mai vrea al doilea copil.

Citește și

Iulia Albu le-a studiat și a dat verdictul. Carmen Dan, „coafată după un catalog Igiena 1980”, Viorica Dăncilă, „ținută impecabilă”!

 

Loading...
Comentarii