07 Sep. 2018 11:58

Mâncărurile din Madagascar, provocare pentru concurenții din ”Ultimul Trib” | FOTO

Distribuie

Insula Madagascar i-a surprins pe concurenții din ”Ultimul Trib”, emisiune ce va avea premiera în curând, la Antena 1, iar mâncărurile tradiționale au fost motiv de senzații tari sau... frică!
Dacă unii concurenți din ”Ultimul Trib” s-au dovedit a fi mai aventuroși din punct de vedere gastronomic, alții au avut rețineri în a încerca mâncărurile tradiționale oferite de localnici la sosirea acestora în Madagascar.
”Încă de când m-am urcat în avion m-am întrebat ce vom mânca nou aici, ce descoperim? Pentru mine, partea gastronomică este foarte importantă atunci când mă înham la o aventură de genul acesta! Iar când am auzit că pe platou e limbă, am zis că e clar domeniul meu!”, a povestit Dorian Popa, care a fost foarte încântat de limba de zebu, chiar dacă aspectul preparatului a reușit să o sperie pe Daniela Crudu. ”E șarpe, uite-i capul!”, a exclamat aceasta.
Și Paula Chirilă a avut o reținere față de stridiile oferite de localnici, mai ales că acestea se servesc crude și, în anumite situații, se pot dovedi periculoase. ”Sincer, mi-a fost frică să gust din ele, le-am văzut că stau în soare, m-am gândit că cine știe de cât timp ne așteaptă ei...”, a mărturisit actrița.
Sorin Brotnei s-a bucurat însă de meniul complet, iar la final a stropit totul cu vin de cocos. ”Ne-au ospătat cu puțin alcool, era ceva ca un lichior de cocos, cu cacao și o mirodenie picantă. A fost foarte bun și dulce!”, a povestit acesta.


Cum se vor descurca 'Lemurii', 'Crocodilii' și 'Camelonii' în Madagascar, telespectatorii vor afla în reality-show-ul 'Ultimul Trib', din această toamnă, la Antena 1. 'Ultimul Trib' este un show adaptat după celebrul format 'Nomads'. Trei triburi – unul de vedete, unul de sportivi și unul compus din oameni de rând – vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unei aventuri exotice, care le va pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice. În ciuda personalităților complet diferite ale membrilor, fiecare trib va trebui să își dovedească puterea de a rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice.
În fiecare săptămână, aceștia se vor lupta pentru 'Teritoriu', iar în timp ce tribul câștigător va fi cazat într-un resort de lux și va fi răsfățat zilnic, cel de pe locul doi va ajunge într-un sat alături de localnici, unde membrii tribului vor fi nevoiți să trăiască în același mod în care o fac și aceștia. Acesta nu este însă nici pe departe cea mai grea situație în care se poate găsi un trib: cei care vor fi pe locul trei vor trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime. În plus, la finalul unei săptămâni de încercări grele, membrii triburilor vor fi nevoiți să se lupte și pentru a rămâne pe insulă.
Săptămână de săptămână triburile își vor măsura puterile în competiții spectaculoase și tensionate atât pentru 'Teritoriu', cât și pentru 'Eliminare', pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-și dezvălui adevărata față și fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat.
Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriță, Ioana Șulea, Mircea Zamfir și Roxana Chiperi. Cei șapte sportivi își vor măsura puterile cu tribul format din vedete și cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Șerban și cuplul format din Gabriela Popa și Silviu Geandra. Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuț Iftimoaie, Paula Chirilă și Sorin Brotnei.


Citește și: EXCLUSIV/ Situație absurdă la Universitatea din București. Zeci de absolvenţi sunt obligaţi să restituie bursele fiindcă au promovat toate examenele!


 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, marți, 25 septembrie 2018. Leii au confruntări cu cei din anturaj
Loading...
Comentarii