29 Sep. 2015 13:50 Alina Serea

Micuța Sofia Anais, fetița Elenei Băsescu, vedetă la un concurs de echitație | FOTO

Distribuie

Simpatica nepoată a fostului președinte a captat privirile tuturor. Drăgălașa cârlionțată cu ochii mari și albaștri a purtat o vestuță în ton cu evenimentul, care avea imprimeuri cu cai.
Finala Circuitului Salonul Calului, cel mai complex eveniment ecvestru, unde au participat mai multe personalități, printre care și reprezentantele familiei Băsescu, actorul Denis Șerban, dar și membri ai Familiei Regale, s-a desfăşurat ȋn perioada 24 – 27 septembrie, la un club din Snagov.
Membrii Familiei Regale s-au alăturat pasionaților de echitație şi au susținut cuplurile înscriese în competiție, participând la două probe din cadrul Finalei Circuitului Salonul Calului. Alteța Sa Regală Principesa Maria a premiat sportivii aflați pe podium la o probă de nivel C, cu baraj la cronometru, ȋn timp ce Alteța Sa Regală Principele Radu a urmărit şi i-a felicitat pe câştigătorii probei „Parcurs American”, oferindu-le pălării specifice de cowboy.

Comentarii
← Inchide