12 Mai. 2018 10:29

Mihai Bendeac și Cheloo, intrigați de ținuta Deliei la ”iUmor”. ”Arăți ca o bomboană de brad”

Distribuie

Delia are în fiecare zi câte o surpriză pentru cei doi colegi ai săi, Mihai Bendeac și Cheloo, în ceea ce privește apariția sa. Delia este de fiecare dată pata de culoare de la pupitrul juraților, însă una dintre ținutele sale a atras atenția celor doi colegi mai multe decât oricare alta.
Fie că este vorba de o ținută colorată, de un machiaj excentric sau de un accesoriu, Delia știe cum să iasă în evidență. Așa s-a întâmplat în cazul unei ținute pe care artista a completat-o cu un turban auriu.

'De ce investești în machiaj, în păr, dacă apoi îți pui așa ceva în cap? Mă hipnotizează trandafirul din fruntea ta, arăți ca o bomboană de brad din `82', i-a spus Cheloo amuzat colegei sale.

Mihai Bendeac i-a luat apărarea. 'Arăți foarte bine, ai stil', a spus juratul de la iUmor colegei și prietenei sale.

 


Ce i-a răspuns Delia colegului său, telespectatorii pot afla duminică, de la ora 20.00, în ediția cu numărul 12 a emisiunii 'iUmor'. Cea de-a 12 ediție 'iUmor' din acest sezon este și ultima în care telespectatorii au ocazia de a-și vota preferații. Pe 20 mai, telespectatorii au ocazia de a revedea cele mai tari momente, urmând ca duminică, 27 mai, de la ora 20.00, în marea finală, românii vor decide cine este câștigătorul 'iUmor' din acest sezon!
La finalul fiecărei reprezentații, cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up' pentru „DA' şi „Thumbs Down' pentru „NU', iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA' de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor', creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia 'iUmor', va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.


Citește și: Previziuni Urania pentru perioada 12 – 18 mai 2018. Luna Nouă în Taur. Uranus va intra în zodia Taurului. Marte va intra în zodia Vărsătorului


 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
VIDEO/ Actrița Maria Dinulescu a fost respinsă la un casting organizat la Roma
Loading...
Comentarii