14 Mar. 2018 09:30

Monica Bîrlădeanu a început să muncească de la 16 ani. Ce job a avut și ce a putut să-și cumpere din primii bani câștigați

Distribuie

Monica Bîrlădeanu este astăzi o femeie de succes, însă puțini știu că aceasta a început să muncească de la vârsta de 16 ani.

Monica Bîrlădeanu, care prezintă emisiunea Ferma Vedetelor de la Pro TV, este una dintre româncele care au reușit să se impună atât în țară, cât și în străinătate.

Cu toate acestea, vedeta a mărturisit, într-un interviu pe care l-a acordat pentru revista Viva, că provine dintr-o familie modestă și că a început să mundcească de la o vârstă fragedă.

La 16 ani, Monica Bîrlădeanu a început să muncească la o terasă, iar din primii bani câștigați a cumpărat alimente pentru familie.

„Divorțul părinților mei a avut loc la tribunal. Am fost adusă acolo cu ei de mână, m-au întrebat cu cine vreau să rămân. Aveam 12 ani. Cumva, ala e un episod care mi-a rămas adânc în minte. La 17 ani mi-am dorit să merg la drept. La Iași. Actualul Ministru de Justiție mi-a fost profesor de Penal.
Familia mea avea o situație precară financiar. Tatăl meu murise. Când am ajuns la o vârstă am zis că se poate conta pe mine, da 16, în vara din a X a am încercat să contribui şi eu… Primul job la 16 ani l-am avut, la o terasă lângă gară.
Cu primii bani câștigați am intrat într-un magazin si am luat un calup de suncă presată și un cașcaval împletit”, a declarat Monica Bîrlădeanu, care de curând a comentat pe marginea felului în care arată.


Citește și: VIDEO / Psiholog, despre iubita lui Dragnea: Este exact ce vrea un om în situația liderului PSD. Nu-l contestă, nu vorbește contra lui


 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
VIDEO/ Anamaria Prodan vrea gemeni la 45 de ani
Loading...
Comentarii