MENIU CAUTĂ
25 Sep. 2011 08:40

Ileana Sărăroiu ar fi împlinit, astăzi, 75 de ani

Distribuie

La 25 septembrie 1936 se năştea, în satul Valea Voievizolir, judeţul Dâmboviţa, Ileana Sărăroiu, supranumită ”crizantema de aur a muzicii româneşti” şi regina neîncoronată a cântecelor de petrecere. Însă, la nici 43 de ani, în mai 1979, ea a murit, chiar în timp ce cânta, victimă a unui anevrism cerebral pe care-l dusese ”pe picioare” multă vreme.

Dacă ar fi trăit, marea cântăreaţă de muzică populară, de romanţe şi cântece de petrecere, Ileana Sărăroiu, ar fi împlinit 75 de ani. S-a născut la 25 septembrie 1936, într-un sat dâmboviţean, Valea Voievozilor şi a debutat pe scena Casei de Cultură din Târgovişte. În 1964, e angajată la faomosul Ansamblu 'Ciocârlia, în acelaşi an fîcând şi prima înregistrare, la Radio Bucureşti, pentru ca doi ani mai târziu să lanseze primul său disc. Cântece precum 'Dar-ar naiba-n tine, dragoste', 'Unde e Târgoviştea?', 'Doi voinici din Valea Mare', 'Colo-n deal la păducel', 'Omul de ce-mbătrâneşte' şi încă multe altele, o transformă într-una dintre cele mai iubite şi apreciate inteprete de muzică populară, lăutărească, dar şi de romanţe. Face numeroase turnee în ţară, dar şi în străinătate, având apariţii la radio şi televiziune. Colegii de breaslă o socoteau deja un soi de 'jupâneasă' a domeniului, spunându-i, cu respect, 'Ţăţica'.

A fost căsătorită de două ori, prima oară cu Petre Ganţa, apoi cu un mare baschetbalist al vremii, Mircea Câmpeanu. Încă din tinereţe a descoperit că sănătatea îi e în pericol, din cauza riscului de accident vascular cerebral, dar amânase operaţia salvatoare dorind ca mai întâi să-şi construiască o carieră. Cu ocazia unui turneu în SUA, stabileşte efectuarea operaţiei care era, însă, foarte scumpă. Se întoarce în ţară, dornică să strângă suma necesară. Astfel, acceptă, în primăvara anului 1979, să cânte la o nuntă din localitatea Unirea, din apropierea Călăraşiului. A fost ultima ei reprezentaţie. Chiar în timpul programului se prăbuşeste doborâtă de un accident vascular cerebral. Era noaptea de 12 spre 13 mai 1979.

Mulţi ani a circulat o poveste conform căreia, deshumată după o săptămână de la înmormântare pentru a fi mutată într-un alt cavou, Ileana Sărăroiu ar fi fost găsită întoarsă în sicriu şi cu părul de pe cap smuls. Astfel, s-a născut legenda îngropării ei de vie, legendă infirmată de toate rudele sale care au declarat că nici măcar nu au ridicat capacul sicriului când acesta a fost mutat. În plus, trupul neînsufleţit al artistei fusese supus autopsiei, deci şansele ca ea să fi fost îngropată pe când se afla doar în moarte clinică au fost, practice, nule. Dar legenda a rezistat până în ziua de azi. La fel şi şi vocea inegalabilă a Ilenei Sărăroiu, împreună cu cântecele ei.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop 11 decembrie 2018
Loading...
Comentarii