MENIU CAUTĂ
02 Iun. 2017 23:37

Primele declarații ale surorii Elenei Gheorghe după nuntă. A oferit toate detaliile

Distribuie

Primele declarații ale surorii Elenei Gheorghe după nuntă. Ana a povestit în amănunt tot ce s-a întâmplat.

Sora Elenei Gheorghe, Ana, și Paul Pârvulescu s-au căsătorit religios joi, 1 iunie, iar rochia purtată de mireasă a fost cu adevărat spectaculoasă. Cei doi  au ajuns în fața ofițerului de stare civilă, în urmă cu cinci ani, însă abia acum s-au căsătorit religios.

Cununia religioasă a avut loc la Biserica Sfântu Gheorghe din Capitală.

Sora Elenei Gheorghe a vorbit despre evenimentul din viața sa în cadrul emisiunii „Răi da’ buni”, de la Antena Stars.

 

Primele declarații ale surorii Elenei Gheorghe după nuntă. De ce a ales să facă nunta într-o joi

 

„Ieri s-a întâmplat un eveniment pe care noi îl dorim de vreo cinci ani încoace, de când am făcut cununia civilă. Paul are un program mai ciudat. Vom deveni părinţi spirituali ai unor prieteni foarte dragi. Când trebuie să faci ceva frumos trebuie să fii împins de la spate şi uite că ei au făcut asta. După cununia civilă nu am vrut să grăbim lucrurile. Am făcut o logodnă. Era luată în considerare atunci.

E frumos să te măriţi sau să te însori o dată la cinci ani, cu aceeaşi persoană. A fost o veste neaşteptată pentru ceilalţi. Au fost doar părinţii noştri, fratele şi sora mea. După cununia religioasă a fost o masă doar, în familie. A fost o joi în familie. Mâine suntem la o nuntă, la Ana Radu. Avem evenimente foarte multe şi eu am fost nevoită să o fac într-o joi”, a declarat Ana Pârvulescu.

„Am avut o rochie în care m-am simţit foarte bine. Acum sunt la un botez. O ţinem tot aşa vreo două săptămâni… Eu nu aveam cum să devin părinte spiritual dacă nu am făcut cununia religioasă. Ne-a zis tata. Bine că s-a întâmplat acum. Probabil o să facem şi o petrecere mare. Am zis eu că e bine să faci aşa. Sunt foarte mulţi oameni care ne-au sunat. Mama a plâns în biserică, am plâns şi eu”, a adăugat Ana Pîrvulescu.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Corina, show ca la concert pe scena ELLE Style Awards
Loading...
Comentarii