VIDEO/ Smiley jonglează cu prea multe joburi. “Am perioade în care sunt foarte obosit și am nevoie de o pauză”

Smiley își ia vacanță abia în ianuarie. Asta, deși recunoaște că joburile cu care jonglează constant – proiecte muzicale, emisiunile de la PRO TV (Vocea României', Românii au talent'), dar și la conducerea unui business – îl epuizează uneori. În ciuda faptului că a găsit modalitatea de a-și împărți eficient timpul, are momente în care oboseala își spune cuvântul și îl forțează să-și ia câteva zile libere.

Smiley nu merge pe un plan bine pus la punct, ba chiar susține că nu are nimic organizat, ci doar face totul cu o așa plăcere, încât parcă astrele se aliniază în favoarea lui. Secretul este că noi, de fapt, avem foarte mult timp la dispoziție, numai că nu ne dăm seama. În momentul în care faci ceea ce-ți place și ești pasionat de treaba asta și ești înconjurat de oamenii care-ți plac și de oamenii cu care ești prieten sau care te iubesc, când ești tot timpul într-o căutare și nu te complaci și nu ești comod și viața pentru tine nu e alcătuită din niște reguli impuse de alții – adică până la vârsta X trebuie să face aia și aia, după aia și cealaltă – și când nu ești prins în lupta pentru existență sau pentru a-ți face un trai, timpul parcă se dilată', ne-a explicat Smiley, completând că și pentru el ziua are tot 24 de ore și că nu se epuizează pentru a duce totul la bun sfârșit.

Știi care e treaba? Eu dorm 6-7 ore. Nu mă privez de somn. Am timp să fac și muzică, să am grijă și de business, să fac și emisiuni, mai am timp și de viață personală, mai plec când mai am câte o zi liberă sau mai stau în casă și dorm, mă uit la un film, citesc ceva, mă mai văd cu familia. Adică, cumva, e echilibrată treaba', spune Smiley.

Nu are timp de vacanță până în luna ianuarie

Cântărețul ne-a recunoscut, totuși, că termenul de vacanță îi este destul de străin și că sunt rare zilele când chiar nu face nimic. Juratul-antrenor de la Vocea României' a învățat să fructifice fiecare moment liber. Am eu o agendă, dar nu sunt foarte organizat. Nu fac nimic special. Evident, mai am și perioade în care sunt foarte obosit și am nevoie de o pauză. Dar o iau, nu e o problemă. Săptămâna viitoare, spre exemplu, iau o pauză ca să stau să scriu muzică. Pur și simplu. Nu mai fac nimic altceva', ne-a mai mărturisit el.

De o vacanță adevărată va avea timp abia la începutul anului viitor. Atunci, efectiv va lăsa deoparte cariera și se va relaxa: Nu am probleme să-mi închid telefonul. Uite, de două ore, nici nu m-am uitat la el. Când sunt în studio nu am telefonul lângă mine. Vacanță pe bune… abia în ianuarie. La iarnă. Vacanță din asta de stat degeaba'.

VIDEO: Cosmin Nistor; FOTO: Dumitru Angelescu


Fiul lui Liviu Dragnea și-a cumpărat o mașină nouă. Valentin Dragnea conduce un BMW de peste 150.000 de euro

Mai multe articole