MENIU CAUTĂ
12 Iun. 2013 12:50 , de Alina Dan

Are statut de SUPER-VEDETĂ, dar SE SCOBEŞTE ÎN NAS PE STRADĂ. Vezi cine A UITAT DE MANIERE

Distribuie

Demi Moore părea că a reuşit să treacă peste trauma divorţului de Bruce Willis după ce l-a cunoscut pe Ashton Kutcher, cu care s-a căsătorit dar de care a divorţat în noiembrie 2011.
De atunci, viaţa ei s-a rezumat la o serie de relaţii pasagere cu personaje masculine mult mai tinere şi la apariţii publice controversate.
Recent, Demi Moore a fost surprinsă în timp ce mergea pe stradă scobindu-se în nas. Paparazzi au fotografiat-o în timp ce părăsea locuinţa din Los Angeles a actualului ei prieten, Will Hanigan, un hipiot australian de 30 de ani, scufundător şi căutător de perle.
Demi Moore a solicitat pensie alimentară de la fostul ei soţ Ashton Kutcher, de care s-a despărţit în noiembrie 2011, potrivit documentelor oficiale de divorţ pe care artista americană le-a depus joi la Curtea Superioară din Los Angeles.
Mai mult, ea a ajuns să îl exaspereze şi pe Bruce Willis, cu care a fost căsătorită 11 ani, până în 1998. Actorul s-a săturat de toate problemele ei şi vrea să stea cât mai departe de aceasta. Astfel, pentru a păstra o distanţă mai mare, actorul a decis să îşi vândă imensa vilă cu 11 dormitoare din Beverly Hills, care se afla în vecinătatea casei actriţei. Willis e extrem de dezamăgit de Demi din cauza vieţii sale haotice şi pentru că nu face nimic să îşi îmbunătăţească relaţia cu fetele sale.
 

Loading...
Comentarii