24 Iun. 2011 18:08

La 2 ani de la moartea lui Michael Jackson, averea lui a fost spulberată

Distribuie

Dacă, în urmă cu un an, fanii au comemorat moartea megastarului Michael Jackson cu manifestări ample, bine organizate, anul acesta, conform presei americane, e mult prea linişte. Se pare că motivul ar fi supărarea admiratorilor artistului pe familia Jackson, care, neatentă, a lăsat diverşi manageri şi avocaţi din anturajul cântăreţului să-i devasteze averea. În primul rând, unele conturi ale starului, în valoare de câteva zeci de milioane de dolari, au fost golite de presupuşi executori care au susţinut că Jackson avea datorii la ei. Apoi, o parte din colecţia de obiecte de artă a dispărut.
Unii cred că s-a sinucis
În plus, asigurarea de viaţă a megastarului, în valoare de 100 de milioane de dolari, nu a fost plătită familiei, pe motiv că Michael era dependent de analgezice şi, conform avocaţilor companiei de asigurare, starul s-ar fi sinucis. Dacă medicul Conrad Murray, cel care i-a administrat intravenos Propofol, anestezicul ce a provocat stopul cardiac, va ieşi basma curată din procesul în care e acuzat de omor prin imprudenţă, atunci cei trei copii ai lui Michael nu vor mai primi contravaloarea asigurării. De asemenea, se pare că mare parte din contravaloarea biletelor la spectacolele din cadrul turneului "This Is It" de la Londra nu a fost returnată.
cei trei copii ai lui MIchael JacksonCei trei copii ai lui Michael, feriţi de probleme
După ce mama lui Michael Jackson, Katherine, a primit, în 2009, custodia lui Prince Michael (14 ani), a lui Paris (13 ani) şi a lui Blanket (9 ani), cei trei copii ai regelui pop, aceştia au fost înscrişi la şcoli normale, unde sunt foarte fericiţi. Dacă până atunci erau feriţi de ochii lumii, din 2009, aceştia şi-au făcut o mulţime de prieteni, sunt văzuţi singuri în public, la film, în magazine şi susţin că sunt foarte fericiţi cu bunica lor. Cei trei spun că le este foarte dor de Michael, dar că bunica face tot ce poate pentru a-i feri de suferinţă. Ei urmează lecţii de actorie şi de dans, pentru ca tatăl lor, din Ceruri, să fie mândru de ei.
Mormântul, înconjurat cu floarea-soarelui
Mormântul în care se odihneşte pe vecie Michael Jackson se află în cimitirul Forest Lawn, din Los Angeles, unde sunt înmormântaţi şi mulţi români. Cum era de aşteptat, locul a devenit obiectiv turistic. Fanii artistului au umplut mausoleul cu sute de fire de floarea-soarelui, preferatele lui Michael Jackson. De asemenea, admiratorii au lăsat, lângă mormântul din granit, sute de scrisori şi de mesaje pentru idolul lor.
mormant Michael Jackson
 

Loading...
Comentarii