15 Mar. 2013 08:11 , de Simona Josan

Află când și unde va fi ÎNMORMÂNTATĂ Mica de la Abracadabra!

Distribuie

Mica de la Abracadabra a murit, joi, în urma unui şoc hemoragic prin sângerare masivă, la Spitalul Fundeni din Capitală. Aceasta era bolnavă de un an de zile, însă a preferat să nu spună nimănui de afecţiunea de care suferea, ciroză hepatică – un virus care a doborât-o.
Părinții, apropiații, dar și cei care au admirat-o din fața televizoarelor, pe când emisiunea Abracadabra ne însenina sfârșitul de săptămână, o vor conduce pe ultimul drum duminică, 17 martie, la cimitirul Colentina.

Mica, o fată talentată și dedicată studiului

După ce s-a retras din lumina reflectoarelor, după 10 ani de activitate în echipa Magicianului (începând din 1991), Mica şi-a dedicat tot timpul studiilor, reuşind să obţină două doctorate. După ce a lucrat ca traducător, redactor şi producător la Humanitas, a devenit lector universitar şi s-a angajat la IBM. Nu a vrut niciodată să accepte diagnosticul crunt pus de medici şi -sa luptat singură cu boala, până ce aceasta a doborât-o, joi,14 martie.
Abracadabra este numele unei emisiuni pentru copii ce a debutat în 1990 pe postul TVR1. După 1996, Abracadrabra s-a mutat pe postul PRO TV, unde a fost difuzată până în 2001, după care PRO TV a difuzat reluări timp de un an. Emisiunea a luat primul premiu internațional la Blagoevgrad-Bulgaria iar mai târziu filmul Ruxandrei și al lui Florin „O zi cu Alexandra” a obținut Marele Premiu și Premiul Juriului la „Prix Danube” la Bratislava”! In lumea programelor pentru copiii „Prix Jeunesse”de la Munchen și „Prix Danube”echivalau ca nivel cu Cannes și Veneția pentru cinema.

Loading...
Comentarii