MENIU CAUTĂ
12 Iul. 2013 05:27 , de Claudiu Petrisor

Alexandra Stan a primit o VESTE MINUNATĂ după o perioadă NEAGRĂ

Distribuie

Oficialii casei de discuri MediaPro Music o susţin mai departe în cariera muzicală pe Alexandra Stan şi sunt de acord ca artista să-şi păstreze repertoriul.

„Alexandrei Stan nu i-a interzis nimeni să-şi cânte propriile piese. Nici noi n-am primit vreo notificare în acest sens, nici ea. Aşa că, practic, ea are voie să-şi cânte piesele. Nu a mai avut concerte din cauza tratamentelor pe care le urmează în această perioadă de recuperare. Nu credem că se va schimba ceva în această privinţă nici pe viitor. Piesele Alexandrei Stan aparţin şi autorilor, şi MediaPro Music, iar Alexandra Stan rămâne artist al MediaPro Music”, au spus reprezentanţii casei de discuri pentru Ziarul Ring. Astfel, Alexandra poate urca cât de curând pe scenă şi fredona „Mr. Saxobeat' sau „1.000.000”, melodii care i-au adus succesul pe plan internaţional.

Alexandra Stan a fost bătută crunt pe 15 iunie de managerul ei, în mașina acestuia, în urma unor discuții aprinse avute cu acesta, din cauza banilor, conform mărturiilor artistei. După ce a fost lovită, solista a coborât din autoturism, cearta a continuat și pe marginea drumului, impresarul ei fiind la fel de agresiv ca și până atunci, potrivit declarațiilor cântăreței. La un moment dat, pe lângă ei a trecut un echipaj al poliției, care a salvat-o din mâinile agresorului.

După incidentul violent, managerul Alexandrei a postat pe Facebook, tot pe 15 iunie, un anunț fals care să justifice absențele ei de la concertele programate pentru acel weekend.

„Alexandra Stan a fost implicată într-un accident. În prezent se recuperează. Vom reveni cu informații”, a anunțat managerul pe pagina ei oficială de Facebook, fără a preciza despre ce fel de incident este vorba.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Cerere în căsătorie în timpul show-ului Deliei
Loading...
Comentarii