13 Ian. 2018 09:20

Alexandru Arșinel a primit restricții. “Nu pot trăi așa”. Care este starea actorului

Distribuie

 Alexandru Arșinel a primit restricții din partea medicilor, însă mărturisește că straeea lui de sănătate este una bună. Actorul a povestit la Antena Stars și despre cum și-a petrecut sărbătorile de iarnă.

Actorul Alexandru Arșinel  a fost chemat la DIICOT joi dimineață, 11 ianuarie. Actorul este audiat în cazul medicului Mihai Lucan, cel care i-a făcut transplant de rinichi în anul 2013.

„Starea mea de sănătate este bună. Chiar mă simt bine. Aţi intrat la mine în birou când ascultam Doga. Petrec în acest timp mai mult decât pe scenă, pentru că activitatea de manager implică mult. Uneori e prima casă, de aceea mi s-a reproşat o viaţă întreagă că am uitat să mai vin şi acasă….vreo 60 de ani. Am tăiat porcul împreună cu băieţii mei şi am avut prospături. Eu m-am bucurat mai puţin pentru că mă urmăreşte o anumită suferinţă care nu te lasă să dormi noaptea.  Mi-aş dori să mai fac încă o dată Crăciunul şi Revelionul. Am toate restricţiile posibile. Să nu mănânc, să nu conduc, să nu mă trezesc dimineaţa. Nu pot trăit aşa. Îmi doresc să fiu sănătos, eu şi familia şi să o ajute Dumnezeu mai mult pe soţia mea. Îmi doresc o stagiune de succes”, a povestit Alexandru Arşinel pentru „Răi da Buni”.

 

Loading...
Comentarii