MENIU CAUTĂ
05 Apr. 2012 09:28 , de Magdalena Duru

Andreea Marin a mobilizat marii artiști pentru a ajuta o fetița bolnavă! Ștefan Bănică: „Sunt mândru de soția mea!”

Distribuie

Ștefan Bănică, Dan Bittman, Gabriel Cotabiță, Nico, Nicola, Paula Seling și Jukebox au susținut câte un recital pentru publicul prezent în clubul Tribute, din București, suma de bani din urma vânzării biletelor fiind donată "Fundației Prețuiește Viața", cea care sprijină cazul micuței Moira Isabel, o fetiță care se luptă să supraviețuiască unei maladii extrem de dure, Krabbe.
Artiștii care au acceptat să cânte pro bono pentru a o susține pe Moira au atât piese proprii, cât și hituri internaționale pe parcursul a trei ore în care atmosfera a fost incendiară.

Sunt foarte mândru de ceea ce face Andreea! O sprijin necondiționat în demersurile ei caritabile!', a spus Ștefan Bănică pe scenă.

Implicarea marilor artiști vine în ajutorul micuței Moira Isabel,
cea care are o poveste cutremurătoare. Până la vârsta de doi ani fetița s-a dezvoltat normal. Apoi a început sa uite inexplicabil tot ce știa: a uitat să mai meargă, apoi să râdă, să vorbească, să mănânce, să se bucure de viață. După îndelungi analize, s-a descoperit că suferă de o maladie rară, Krabbe, care împiedică organismul să secrete enzima ce formează mielina, invelisul ce protejeaza creierul, aceasta  conducând la degradarea creierului în mod ireversibil.
Moira și mama ei

Astăzi, Moira este imobilizată la pat, singurele reacții pe care le mai poate avea fiind lacrimile care îi brăzdează din când în când obrazul și comunicarea din priviri cu mămica ei.  Fetița nu poate vorbi, nu se poate hrăni singură, este conectată la un tub introdus direct în stomac, prin care i se administrează un lapte special, mai scump și greu de găsit. Moira se luptă de patru ani să trăiască, având-o alături pe mama sa 24 de ore din 24. Deși i s-a dat doar un an de supraviețuire, fetița se încăpățânează să rămână în viață. Tatăl le-a părăsit, renunțând să mai lupte alături de familie.  Cu 1000 de lei pe lună, lupta lor pentru traiul de zi cu zi este permanentă, pentru că doar nevoile de hrană ale fetiței depășesc această sumă. Și, pentru că parcă nu era suficient, se află acum în pericolul de a-și pierde casa.

Din păcate, încă nu s-a descoperit un tratament miraculos care să îi aducă însănătoșirea. Micuța are nevoie în prezent de o îngrijire atentă, costisitoare, care să o ajute să se mențină măcar la acest stadiu. Are nevoie de bani pentru lăpticul ei, are nevoie de scutece nr.6 (cele până în 25 kg), ulei de corp, unguente contra iritațiilor provocate de scutece și va avea nevoie și de fonduri suplimentare în cazul în care va fi acceptată de una din instituțiile în care se fac cercetări pentru descoperirea tratamentului.

Fiecare bilet plătit aseară în Club Tribute a însemnat o donație pentru Moira. Cine își dorește să o ajute în continuare o poate face în contul Fundației Prețuiește Viața

RO85BRDE445SV02177074450, BRD, Sucursala Dorobanți, București, cu mențiunea Pentru Moira'.
Citește și:

 

Loading...
Comentarii