„Avea toate şansele să se trateze fiind un om tânăr, un om neinfectat viral. Prezenţa la medic şi evaluarea periodică aşa cum se face tuturor pacienţilor, ar fi fost salvatoare. Probabil că ar fi ajuns la transplant hepatic pentru că evoluţia naturală a bolii către asta duce, dar ar fi putut fi salvată”, a concluzionat dr. Gabriela Smira în cadrul emisiunii „Drept la ţintă”.

„Anxietatatea, teama, frica, certitudinea sfârşitului sunt lucruri extrem de grave pentru cine trăieşte o asemenea experienţă. Simpla bănuială că ai o boală incurabilă agreavează şi mai mult tonusul şis tarea de spirit. Te prăbuşeşti efectiv”, a fost de părerea şi psihologul Hanibal Dumitraşcu, vorbind despre refuzul regretatei Mica de a avea grijă de sănătatea ei şi chiar de a-i informa pe cei apropiaţi de gravitatea diagnosticului. Deşi Mica ar fi ştiut de un an că o boală necruţătoare îi macină ficatul, şi-a dus povara în tăcere, cu zâmbetul pe buze. Nu s-a plâns nimănui. Nici prietenilor apropiaţi, nici părinţilor, devastaţi de drama prin care trece copila lor.
Michaela Niculescu sau Mica de la „Abracadabra”, cum o ştie toată lumea, a murit joi după amiază, la Spitalul Fundeni.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3

Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Observatornews.ro
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI