MENIU CAUTĂ
13 Iul. 2011 16:51

Cornel Fugaru a murit ieri, la Spitalul Elias, cu o mare mâhnire în suflet: «Avem vedete, dar nu mai avem mari solişti»

Distribuie

Un artist desăvârşit şi un om corect. Aşa şi-l amintesc toţi cei care au lucrat cu Cornel Fugaru, dar mai ales cei care au participat, în anul 2007, la selecţia piesei care urma să ne reprezinte la Eurovision. Cu riscul de a-şi atrage antipatia colegilor mai tineri, compozitorul a salvat onoarea ţării declarând că unul din cântece seamănă “incorect” de mult cu un hit internaţional. Melodia suspectată a fost eliminată ulterior, iar Cornel Fugaru s-a retras atunci din juriu. “Dureros este că după atâtea ediţii Eurovision şi alte experienţe asemănătoare, oamenii nu vor să înţeleagă că muzica trebuie să aducă bucurie, alinare, să-i facă mai buni. Această artă are nobleţe, se cuvine nu să-i învrăjbească pe oameni, ci să-i apropie, ”, declara compozitorul pentru “Cronica Română”. De “golul” din muzica românească a vorbit şi într-un interviu acordat, anul trecut, revistei “Libertatea pentru femei”. “Acum se promovează muzica făcută pe genunchi, cu calculatorul, pe care o poate face oricine”, îşi mărturisea compozitorul apăsarea. Mai mult, nu de puţine ori, cunoscuţii şi-l amintesc cum spunea, oftând: “Avem vedete, dar nu mai avem mari solişti”.

Suferea de cancer de opt ani

A continuat însă să lupte pentru artiştii talentaţi şi pentru muzica românească în general. Dar şi cu cancerul ce-i fusese depistat acum opt ani şi care i-a măcinat încet-încet sănătatea. Pe 7 iulie, a ajuns în stare gravă la Spitalul Elias, unde s-a stins ieri, cu sufletul neîmpăcat.

Înmormântarea compozitorului va avea loc mâine, la Cimitirul Bellu

Dau viaţa mea pentru o iubire', Nu sunt sclavul tău' sau Eu nu mai sunt cel de ieri' se numără printre miile de compoziţii semnate Cornel Fugaru, în permanență susținut de soția sa, Mirela. Deși e medic de profesie, aceasta s-a implicat mereu în proiectele muzicale ale lui Fugaru, care a colaborat cu cele mai cunoscute voci ale muzicii româneşti. Cei doi au un băiat, Vlad, de 24 de ani. Toţi cei care vor să îi aducă un ultim omagiu o pot face de astăzi, de la ora 16.00, când trupul neînsufleţit al artistului va fi depus la Muzeul George Enescu (Palatul Cantacuzino) din Capitală. Înmormântarea va avea loc mâine, la Cimitirul Bellu.

Loading...
Comentarii