VIDEO EXCLUSIV/ Cristina Cioran caută iubită de rasă pentru „fiul” ei. ”Sunt pretențioasă ca o adevărată mamă de băiat”

13 octombrie 2017 05:30 De: ,

Doar cei care nu au sau n-au avut vreodată animale nu pot înțelege legătura care se formează între om și pet-ul său și cât de apropiată devine relația. Cristina Cioran se numără printre cei care-și consideră patrupedul drept un membru al familiei și-l tratează ca atare. Așa că, de ceva vreme, Cristina Cioran caută iubită pentru „fiul” ei, Ami.

Împreună cu iubitul ei, Traian, actrița are în casă un frumos exemplar de Jack Russel Terrier, care însă, până acum, nu a reușit să o facă „bunică”. Cristina și-ar dori enorm ca patrupedul ei să-i aducă moștenitori, însă nici nu vrea să-l dea la orice cățelușă. „Este băiețelul Amon, Ami se traduce. Sunt o mamă de băiat cu adevărat. Nu-l dau. Dacă nu e rasă pură, așa cum trebuie, nici să nu aud. Țin foarte mult la chestia asta pentru că se strică rasa și nu aș vrea. Dacă ar fi să se găsească eu abia aștept. Voi păstra și un pui de-al lui, eventual tot băiat”, ne-a declarat amuzată Cioran despre cățelul ei cu care are o relație extrem de strânsă. „De câte ori plecăm îl luăm cu noi. Îl mai lăsăm la mama sau la mama lui Traian, dar în general îl luăm cu noi. Îl lăsăm doar dacă plecăm de pe continent și nu putem să-l luăm. Îl iau cu mine în cabină când zburăm, pentru că el e greu, dar este mic, deci intră în dimensiuni”.

Cristina Cioran caută iubită „de rasă”

Mai în glumă, mai în serios, Cristina este dispusă să facă pe pețitoarea, însă are o mare dorință, aceea ca partenera lui Ami să fie o cățelușă rasă pură și cu Pedigree. „Fac apel pe această cale, dacă există fetițe potrivite pentru Ami, Jack Russel Terrier, suntem interesați. Suntem și disponibili, dar trebuie să fie în regulă. Acum el are o prietenă, încă nu am reușit să ne împerechem, dar poate că acum pe final de an ne combinăm cu Maya, o cățelușă minunată”, ne-a mai spus Cristina.

VIDEO: Cosmin Nistor

CITEȘTE ȘI:


EXCLUSIV/ Jojo și-a pus la treabă mama și soacra! Cum e viața vedetei cu doi copii și carieră!

Loading...
Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro