30 Oct. 2013 11:14

Culmea culmilor! Vezi ce a păţit Dan Bittman când a ajuns la spitalul din Viena pentru operaţia la gât!

Distribuie

Solistul trupei Holograf le-ar fi povestit unor prieteni, acum, după ce a trecut de greu, cu umor, adevărul despre controversata operaţie. După ce şi-a programat intervenţia chirurgicală, Bittman a plecat în mare secret în Austria. Însă, surpriză, la spitalul vienez, majoritatea specialiştilor au plecat la un congres. După ce fugit de medicii din ţară, la clinica din Viena a fost operat tot de un medic român, care avea o cu totul altă specialitate, cardiolog.

Bittman a vrut să dea în judecată pentru malpraxis pe doctorul ce l-a operat de stenoză la arterele carotide, operaţie pe care, tot Bittman a aflat tardiv, că putea fi evitată cu medicamentatţie specială.

2012 a fost un an greu pentru Dan Bittman. Şi-a pierdut ambii părinţi, şi-a întrerupt activitatea muzicală din cauza refacerii anevoioase şi a mai ajuns odată la cuţite, anul acesta, când a fost operat de hernie.

„Nu i-am dat pe medici în judecată, dar presa mi-a dat o idee. Cred că este vorba despre malpraxis. Am stat atâta timp cu vocea aşa, am dat atâţia bani, şi nu am putut să cânt. Mi-e dor să cânt. Încerc să-mi revin la vocea de jos. S-a spus că semăn la voce cu Gheorghe Dinică', a declarat la sfârşitul anului trecut Bittman

Loading...
Comentarii