14 Mar. 2014 19:08

Dan Bittman dă dovadă de fair-play: «Nu mă supăr dacă voi fi înlocuit cu Brenciu!»

Distribuie

În goana după audienţă, posturile de televiziune autohtone fac tot felul de schimbări de personal surprinzătoare, din disperarea de a găsi varianta de succes.
Dan Bittman a activat două sezoane în calitate de jurat al emisiunii “X Factor”, unde, de altfel, s-a prezentat inclusiv în perioada în care abia putea articula câteva cuvinte, din cauza operaţiei la gât, suferită în urmă cu mai bine de un an, la Viena.
Spre nemulţumirea fanilor săi, artistul nu mai figurează însă în cărţi: “Ţin să precizez de la bun început faptul că eu nu am fost niciodată angajatul Antenei 1, deci nu aveam de unde să fiu dat afară. Am semnat pentru fiecare ediţie a «X factor » un contract de colaborare, iar ultimul a expirat în decembrie. Urma să ne întâlnim zilele acestea, ca să discutăm, dar nu am avut timp, pentru că am fost plecat la Chişinău. Dacă producătorii acestui concurs o să-şi dorească să mă coopteze şi în sezonul următor, nu voi avea nimic împotrivă. Deocamdată sunt liber de contract şi aştept ofertele televiziunilor care mă vor”, ne-a dezvăluit artistul, care speră totuşi să revină la Antena 1.

Apare două minute într-un serial

Întrebat de reporterii ziarului Libertatea dacă necazul i s-ar trage de la recentele filmări pentru Kanal D, Dan a negat cu vehemenţă: Cei de la Antena 1 nu au avut nimic împotrivă să joc în serialul de la Kanal D, «Fetele lu Dom Profesor» (n.r. – care se difuzează în fiecare miercuri, de la ora 21.15). Am acceptat să filmez acolo, la rugăminţile prietenului meu Cătălin Căţoiu. Am doar o apariţie episodică, de două minute. Nu e un rol permanent, nu s-a supărat nimeni, iar eu am acceptat. Dar nu am primit nici o ofertă de la Kanal D de angajare permanentă'.
La aflarea veştii că sunt şanse ca producătorii X Factor' să-l aducă pe Horia Brenciu în locul lui, Bittman susţine că nu îşi permite să comenteze politica postului: Nu aş avea nimic împotrivă. Şi eu, şi Delia, şi Cheloo am venit ca juraţi după o componenţă diferită avută la debutul emisiunii'.

A realizat cinci ani emisiunea Dănutz S.R.L.', la TVR 1

Dan Bittman are ceva experienţă în televiziune, realizând, vreme de cinci ani consecutiv, la TVR 1, emisiunea Dănutz S.R.L.', care a înregistrat audienţe spectaculoase. Solistul a plecat de la postul naţional acum doi ani, imediat după ce TVR 1 a început să aibă serioase probleme financiare. Dan este şi un bun actor, aşa că ar accepta un rol şi într-un film. Dacă nu va mai putea cocheta cu munca de prezentator TV, el se va dedica doar marii sale pasiuni, muzica, având, cu trupa Holograf, concerte pe bandă.
HORIA BRENCIU, la Antenă, cu tot cu nevastă

Loading...
Comentarii