28 Feb. 2013 10:35 , de Magdalena Duru

Ellie White împlinește 29 de ani! Uite de ce SURPRIZĂ a avut parte la prima oră!

Distribuie

"Doru m-a surprins cu un inel de aur alb și cu un buchet de flori încă de când m-am trezit. În plus, am mai primit o ședință relaxantă la spa, la un hotel din Poiana Brașov. De la părinții lui Doru am primit un set de hăinuțe noi pentru cel mic. Ziua însă abia a început. Vedem deseară ce se mai ivește", a declarat artista pentru Libertatea.ro.
Dacă anii trecuți obișnuia să organizeze petreceri pretențioase, anul acesta , artista o să aibă parte de o aniversare liniștită, alături de familie și de băiețelul ei, Mihaiță, care împlinește astăzi 3 luni.
"Spre deosebire de anul trecut, când am avut o petrecere mare în sala de cinema din Băneasa, de data aceasta am vrut să avem alături doar pe cei apropiați din familie. Mai ales că cel mic, Mihai, împlinește trei luni. Noi încă locuim în Brașov. Vom reveni în București abia după botezul de pe 9 martie. Așa că ne vom strânge laolaltă cu părinții noștri și vom sărbători cele două evenimente acasă, cu cel mic. Ne vom întâlni după amiază în apartamentul  nostru. Vom luă prânzul și vom suflaîn tort. Până atunci, însă, voi fugi, măcar pentru o oră, la sală. Asta fac de câteva săptămâni. În timp ce Doru stă să aibă grijă de cel mic, mă duc să alerg pe bandă.
În prezent, indiferent că este ziua mea, bebe primează. El este centrul atenției și subiectul principal de discuție în toată familia. Spre deosebire de anul trecut, anul acesta am decis să nu organizăm o petrecere mare. Mihai are nevoie de odihnă, doarme și se trezește atunci când vrea el, așa că este greu să punem la cale ceva. Oricum, nicio petrecere nu se compară cu bucuria pe care ți-o oferă timpul petrecut alături de copilul tău", ne-a spus artista.
Ellie White și fiul ei
Care sunt dorințele pe care și le-a pus Ellie White de ziua ei?
"Îmi doresc ca Mihăiță să fie sănătos. Acest lucru ne face pe toți cei din jurul s[u să fim liniștiți și să ne adunăm forța pentru a face lucruri frumoase în viață. Îmi doresc să lansez noi proiecte în carieră, mai ales că am câteva planuri cu totul inedite care se vor întâmpla cu siguranță până la sfârșitul anului. Și îmi doresc să ajung, alături de Mihai și de Doru, undeva la sfârșitul verii, într-un loc frumos unde să ne petrecem prima vacanță împreună", a conchis cântăreața.
Transmite-i și tu un mesaj de felicitare artistei!

Ascultă melodia „Ziua mea”- Ellie White


 

Loading...
Comentarii