MENIU CAUTĂ
22 Mai. 2013 16:45 , de Simona Josan

ERAU ÎN PRAG de NUNTĂ, dar AU ANULAT toate planurile! Vezi ce cuplu din showbiz-ul autohton s-a DESTRĂMAT!

Distribuie

Sorin Brotnei, solistul blond din trupa Ackent, suferă din iubire zilele acestea. Iubita, Daniela Aciu, celebru model la Milano, l-a părăsit în urmă cu o lună, după ce l-a prins înșelând-o cu o altă femeie. Și dacă această pauză i-ar fi putut face să se gândească mai bine la viitorul lor și poate i-ar fi readus împreună, se pare că acum despărțirea este irversibilă, după ce Sorin a recunoscut că a petrecut alături de o altă domnișoară.
'Ne-am separat. Ea a plecat la Milano. În cea mai mare parte e vina mea. Suntem separați de o lună. Cu toate astea, amândoi sufeream. A fost evenimentul la Iași (Forza Zu, pe 15 mai, n.r.), am mers în club, iar apoi ne-am întâlnit cu niște prietene pe care le-am invitat la afterparty. Am mers cu una dintre ele să mâncăm ceva. După care am mers în parc. A fost o atmosferă faină, după care s-a întâmplat toată nebunia. Situația asta nu ar fi trebuit să se întâmple, asta în contextul în care încercam să repar lucrurile cu Daniela. Știu că și ea și părinții ei suferă foarte tare. Pentru ea înseamnă foarte mult în momentul de față, îmi pare rău. Nu s-a întâmplat nimic între mine și domnișoara. Aș vrea să continuăm cu nunta, dar nu cred că se va mai întâmpla. Eram de trei ani împreună', a declarat Sorin la Happy Hour.
 

Loading...
Comentarii