MENIU CAUTĂ
18 Dec. 2013 15:04

EXCLUSIV | CĂLIN GOIA, despre Titus Munteanu: „A fost OMUL CARE MI-A ÎNTINS PRIMA MÂNĂ”

Distribuie

„Sunt bulversat. Titus Munteanu a fost omul care mi-a întins prima mână când am venit în Bucureşti şi de la care am avut de învăţat.
Era – cât de greu îmi este să spun «era» – un om pentru care cei alături de care lucra erau mai mult decât simpli protagonişti ai show-ului pe care îl producea. Dorea să îi cunoască pe toţi şi altfel, şi în afara «Şcolii Vedetelor». Astfel s-au legat multe prietenii”, ne-a spus solistul trupei Voltaj.
Călin Goia îşi aminteşte că ultima dată l-a întâlnit pe maestrul Titus Munteanul cu mai puţin de o lună în urmă, la filmările pentru cea mai recentă emisiune produsă de acesta, „8 într-o barcă”.
„Este o pierdere foarte mare din punctul meu de vedere, o pierdere pentru divertismentul din România, pentru că Titus Munteanu era un inovator şi un avangardist”, ne-a mai declarat Călin Goia.
Titus Munteanu (72 de ani) a încetat din viaţă în această după-amiază, la Insititutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, în urma unei suferinţe pulmonare.
CITIŢI ŞI:
TRAGEDIE! A murit TITUS MUNTEANU, „tăticul” Şcolii Vedetelor
EXCLUSIV | Diana Munteanu-Niculescu, cu lacrimi în ochi: „Fără el, nu aş fi făcut televiziune”

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Gestul fabulos făcut de handbaliste după înfrângerea cu Rusia
Loading...
Comentarii