20 Iun. 2011 07:19

Exclusiv | Dana Săvuică, la cel mai vestic punct al Europei, Cabo da Roca

Distribuie

Când scriu aceste rânduri, sunt în pat, puţin obosită dar foarte fericită. Am primit multe felicitări pe FaceBook de la prietenii mei reali şi virtuali, atunci când am anunţat că pe 19 iunie am sărbătorit Majoratul în căsnicie! Nu ştiu dacă există vreo "nuntă de ceva", la 15 ani am sărbătorit nunta de "hârtie" în Malta, dar acum am fost amândoi copleşiţi de cei 18 ani care au trecut de când ne-am legat vieţile împreună. Ne-am dorit să facem ceva special, romantic şi am hotărât să mergem din nou la Sintra, oraş de care ne-am îndrăgostit pentru că este extrem de elegant şi maiestuos şi pentru că , de-acolo, ne-am continuat drumul până la cel mai  vestic punct al Europei, Cabo da Roca- adică Capătul de Rocă. Ne-am plimbat pe străduţele înguste şi pavate cu piatră ale Sintrei şi am început să vânăm după suveniruri. Trebuie să iau ceva ca amintire pentru membri familiei noastre şi, bineînţeles, pentru câştigatorii concursului Libertatea!
Am ales o tăviţă cu ceramică în culoarea specifica portugheză, albastru, o nuanţa care nu bate albatru de Voroneţ, după părerea mea, şi un set de vinuri de Porto, unul dintre ele fiind vechi de 20 de ani!

Nu am vrut să schimbăm jurăminte în bisericile portugheze întrucât ei sunt catolici, chiar dacă, după mine, religia ar trebui să fie universală, să credem într-un singur Dumnezeu, în cel care sălăşluieşte în fiecare dintre noi, dar, ca să nu stricăm apele cuiva am zis că e mai bine să facem acest lucru pe tărâm neutru, acela călcat de exploratori, de oameni îndrăzneţi, de cei care iubesc oceanul, lumea, planeta. Cei care sunt veşnic îndrăgostiţi de viaţă! Astfel, am urcat serpentinele până la capătul cel mai vestic al Europei!

Acolo, ne-a întâmpinat un vânt năprasnic, care te lua pe sus, şi era destul de greu să stai liniştit şi să contempli oceanul sau să te gândeşti la măreţia momentului. Cu toate acestea, am reuşit să facem o poză în bătaia vântului, la crucea ridicată la capaul stâncii

Fiind un loc atât de special, ne-am îmbrăţişat şi ne-am şoptit cuvinte dulci la ureche. Oricum, era singură modalitate de comunicare:)

Fiind majoratul nostru, ne-am gândit că ar fi copilăresc să ne facem că ne dăm vânt peste stâncă... aşa cum mai încercau alţii să glumească... atât eu cât şi Răzvan , suferim de rău de înălţime, deci ar fi fost un prilej de hârjoneală care nu s-ar fi încadrat în tabloul perfect al aniversării noastre:) glumesc, bineînţeles.
Pentru că am ajuns până în acest loc, am fost premiaţi de către municipalitatea Sintra cu o diplomă, scrisă în versiunea veche, cu numele noastre, data şi poza evenimentului.

Satisfăcuţi că am făcut o treabă bună, de parcă am fi descoperit noi America, ne-am coborât pe ţărmul oceanului , la una dintre cele mai frumoase plaje de pe Costa del Sol. Aici, am luat masă la un restaurant foarte vechi, cu renume internaţional, al cărui prag a fost călcat de către regi, preşedinţi, actori celebri, ale căror poze cu semnătura tronau la intrare. Bineînţeles că am servit tot peşte şi fructe de mare. Ar fi şi păcat să mâncăm...porc când suntem în ţara unde ţi se aduce "tonul" imediat... cât ai zice peşte:)))
După masă, am coborât pe plajă lată, care arată că un amfiteatru, cu terasări de nisipi încadrate de ierburi, stuf şi cactuşi imenşi. Oceanul era plin de wind surferi, care făceau sărituri peste valuri, mânuind mai ceva că Radu Mazăre, kite-ul. A fost o zi superbă, care s-a terminat cu un dinner într-un local micuţ din Lisabona, unde am ascultat muzică tradiţională, fado. Un fel de romanţă de-a noastră... mai multe nu vă mai spun.

Loading...
Comentarii