23 Iun. 2017 23:08 , de Ana Maria Păsat

EXCLUSIV/ Incredibila poveste a strănepoatei lui Brâncuși, Ileana Vlăduț. Tratează cancerul prin terapii energetice!

Distribuie

Incredibila poveste a strănepoatei lui Brâncuși a început, mai întâi, prin interesul manifestat pentru astronomie, numerologie, feng shui. Apoi, în anul 2013, prin practicarea mai multor genuri de terapii. Pe lista persoanelor pe care Ileana Vlăduț spune că le-a vindecat se află și Cristiana Dorian, cunoscută drept cântăreața lui Traian Băsescu.

Ileana Vlăduț a reușit, doar în câțiva ani de când și-a luat atestatul de practician de vindecare reconectivă și reconectare și terapeut specialist cu certificare internațională în terapia florală, să aducă bucuria în zeci de familii.

Pragul cabinetului său i-a fost călcat de mai mulți bolnavi de cancer, printre care s-a aflat și Cristiana Dorian, cunoscută drept cântăreața lui Traian Băsescu. Rezultatul a fost unul pozitiv, spune ea.

“Cu Cristiana Dorian am lucrat pe partea de vindecare recognitivă și terapie florală, la problemele emoționale. Umblu la câmpurile energetice ale organismului. Am avut cazuri pe care am putut să le documentez din punct de vedere medical. E vorba despre sindroame, tumori, care au dispărut”, spune aceasta.

Practic, potrivit propriilor sale dezvăluiri, femeia tratează cauza, nu boala ca atare, prin echilibrarea deranjamentelor emoționale.

 “La terapie au venit și oameni stresați, furioși, obosiți, cu frici, cu probleme de comportament sau de adaptare, îngrijorați de job sau de partea financiară. Pentru situații de criză sau stresante există remediul de urgență, ce poate fi folosit oricând, când ai emoții intense, de genul mi-e frică să merg cu avionul, sau înainte de un examen greu. Sistemul de terapii florale echilibrează deranjamentele emoționale și blocajele care se instalează la un moment dat în planul mental. Nu acționează atacând boala, ci transmițând corpului vibrațiile din natură. De câțiva ani, din 2013, practic mai multe genuri de terapii energetice. În timp, am lucrat cu mai multe persoane, având rezultate pozitive, vindecări pe plan mental, emoțional, tratându-se efectiv cauza, nu boala ca atare. E bonusul acela final când avem pacea și liniștea interioară”, a mărturisit Ileana Vlăduț pentru Libertatea.

 Slăbirea prin hipnoză, ultima metodă inovatoare

În prezent, Ileana Vlăduț practică și… slăbirea prin hipnoză și are chiar și câteva persoane publice care au apelat la ea!

“Este o metodă mai nouă, inovatoare, care înlocuiește operația cu inel gastric. Se fac patru ședințe, în decurs de patru săptămâni, în care se folosește hipnoza, o programare neuro-lingvistică, se induce în subconștient, pentru a elimina aceste obiceiuri negative, de a mânca foarte mult, foamea aceea emoțională”, a adăugat aceasta.

A desenat în casa lui Brâncuși

Ileana Vlăduț a vorbit, totodată, și despre gradul său de rudenie cu Constantin Brâncuși:

“Bunica din partea tatălui meu e fata surorii lui Brâncuși. În copilărie, am pictat, am desenat, am stat în casa lui Brâncuși”.

Altfel, până să ajungă să-și ia atestatele, iar munca sa să fie certificată și internațional, Ileana Vlăduț și-a început practic cariera cu analiza elementelor de astronomie, numerologie, feng shui și tratamente pe baza plantelor medicinale și a produselor apicole.

CITEȘTE ȘI:

„Muza adormită” a lui Brâncuși s-a vândut cu o sumă record. L-a depășit pe Picasso

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, miercuri, 20 iunie 2018. Balanțele sunt încurajate de prieteni
Loading...
Comentarii