Fosta gimnastă Ana Porgras, ce frumuseţe! FOTO

07 septembrie 2012 15:18

V-o mai aduceţi aminte pe gimnasta Ana Porgras? Înaintea JO de la Londra, campioana mondială la bârnă din 2010 a luat decizia de a renunţa la sportul de mare performanţă, pentru a păşi într-o viaţă normală. Elevă în ultimul an de liceu, la Bârlad, fetiţa de odinioară a devenit azi o tânără superbă, care ar dori să cocheteze cu lumea modei.

După ce s-a retras din sportul de performanţă, Ana Porgras (18 ani), considerată de specialiştii din gimnastică drept una dintre cele mai graţioase sportive din lume, s-a dedicat şcolii. Elevă în clasa a XII-a a Liceului Mihai Eminescu din Bârlad, Ana spune că ţinta ei este aceea de a absolvi Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport. “Mi-aş dori să merg la facultatea de sport, dar nu ştiu dacă voi fi sau nu antrenoare de gimnastică”, a precizat ea. Dar cum Dumnezeu a înzestrat-o nu numai cu un talent aparte, ci şi cu o frumuseţe pe măsură, fosta campioană mondială şi-ar dori să cocheteze şi cu lumea modei. Zilele trecute, la iniţiativa lui Ciprian Dumitrescu, un fotoreporter profesionist, ea a realizat la Bârlad o şedinţă foto inedită.
Cadrul ales a fost o cale ferată. “Ne-am gândit la o cale ferată şi implicit la trenuri, deoarece speranţele de reuşită şi visurile unui om sunt, în general, asemenea trenurilor care trec, îndreptându- se în direcţii de multe ori necunoscute. Aşa este şi viaţa!”, a precizat Ana Porgras, care, în copilărie, pe lângă gimnastică, a avut şi o a doua mare pasiune: desenul. “Am câteva lucrări destul de interesante, dar de multă vreme nu am mai desenat. De regulă, mă aşez în faţa planşei atunci când vreau să mă relaxez”, a mărturisit frumoasa tânără.
foto: Ciprian Dumitrescu

Loading...
Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro