MENIU CAUTĂ
22 Feb. 2012 18:31

La scurt timp după moartea lui Emil Hossu, bărbatul pe care l-a adorat, Catrinel Dumitrescu a revenit pe scenă

Distribuie

I-a fost foarte greu să se întoarcă pe scena pe care a murit soţul ei, dar a făcut-o. Actriţa Catrinel Dumitrescu face eforturi să-şi trăiască viaţa fără Emil Hossu şi a început prin a-şi relua munca. Prima ei reprezentaţie, la Nottara, a fost în piesa “Nu vorbiţi cu actorii”, iar colegii de scenă ai actriţei ne-au povestit că aceasta a reuşit să-şi stăpânească emoţiile şi a găsit puterea de a merge mai departe de dragul soţului ei. Apoi a mai jucat în “Doamna şi specialistu’”, tot pe scena de la Nottara.

«Am jucat şi voi mai juca»

Catrinel mai are însă un proiect: este cap de afiş în spectacolul Nişte fete', în regia lui Cristi Juncu, care se joacă la Godot Caffe Teatru. M-am întors pe scenă. Am jucat şi voi mai juca… indiferent ce se va mai întâmpla', ne-a declarat actriţa.

Rolul soţului ei va fi preluat de Mircea Diaconu

Aniversarea', piesa în care Catrinel Dumitrescu juca alături de soţul ei, Emil Hossu, se va relua în curând. Rolul din Aniversarea' al actorului care a decedat va fi preluat de Mircea Diaconu, directorul Teatrului Nottara. Aniversarea' i-a adus lui Catrinel Dumitrescu o nominalizare la Premiile UNITER din 2010, pentru rolul Else'.

Loading...
Comentarii