“În primul rând a lucra pentru acest proiect înseamnă pentru mine a mă întâlni cu niște actori pe care îi admir enorm, pe care îi respect enorm și de la care întotdeauna am ce învăța. Și nu sunt vorbe mari, și nu sunt vorbe goale. Vorbim de domnul Marian Râlea, doamna Carmen Tănase, doamna Ana Ciontea, vorbesc de tinerii actori, de la bucuria vieții, de la emoție, la a descoperi alături de ei o grămadă de lucruri și un sentiment bun, un sentiment al profesionalismului. Dorința de a spune o poveste emoționantă. Pe alocuri, sigur că se cuvine să și zâmbim”, mărturisește Maia Morgenstern.

Îndrăgita actriță o interpretează pe Magda în noul sezon al serialului, pe care Antena 1 îl difuzează în fiecare zi de miercuri de la ora 20.00. ”De obicei ne hazardăm să împărțim personajele în pozitive și negative. Nu-i un personaj pozitiv, nu-i nici unul negativ. Are multe păcate, a avut multe miraje, multe iluzii. Are un soi de luciditate, uneori cinism cu care privește viața și trecutul. Își asumă păcatele trecutului, dar nimic în ea nu-i lacrimogen. Nicio secundă nu-și plânge de milă. Își asumă vulnerabilitatea. E un om. Are lașități, are speranțe, are derapaje. De iubit, ea spune că a iubit. Dacă i s-a părut că iubește sau chiar a iubit, ori dacă mai iubește vor descoperi telespectatorii pe parcursul poveștii, de-a lungul serialului. Spiritul dreptății, dorința de a-și face dreptate există în ea. Nu știu dacă m-a cucerit pe mine personajul sau îl voi cuceri eu pe el. E un personaj care se naște, un personaj viu, care se conturează, care se contrazice. Ca viața care vine peste noi. Un personaj pe care îl descopăr. E o luptă între mine și personaj și o întrebare pe care mi-o pun: Eu sunt așa sau nu sunt așa? Mă las eu cucerită de personaj sau îl cuceresc eu?”, spune Maia Morgenstern despre rolul său.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Citește și

Ipoteză-șoc în cazul baschetbaliștilor americani înjunghiați la Brăila: „Parcă erau drogați! Oricum, beți erau”

 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
FANATIK.RO
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3
FANATIK.RO
Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
Unica.ro
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Observatornews.ro
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI