03 Aug. 2017 07:29

Marius Țeicu, primele declarații după moartea fiicei sale, Patricia: ”Nu a mai putut…”

Distribuie

Marius Țeicu, cel care a bucurat generații după generații cu șlagărele lui, trece prin cea mai mare dramă pentru un părinte. Fiica sa, Patricia Țeicu Rădulescu a murit la vârsta de 41 de ani. Suferea de leucemie.

Reporterii ştirilor Kanal D au vorbit cu Marius Ţeicu, la câteva ore după ce compozitorul a aflat tragica veste. Acesta a mers la cimitirul la care fiica lui va fi înmormântată şi a povestit ce s-a întâmplat cu Patricia.

„Era bine, dar a revenit boala. Aşa se întâmplă şi din păcate corpul ei nu a mai putut. Nu a mai putut să suplinească ce trebuia să fie şi s-a dus încet”, a spus compozitorul.

Patricia Țeicu Rădulescu a descoperit în 2015 că are cumplita boală și de atunci a dus o bătălie lungă timp în care familia și prietenii au făcut tot posibilul să o ajute. La sfârșitul lunii iulie, fiica lui Marius Țeicu a împlinit 41 de ani, însă aniversarea a găsit-o internată în spital la Terapie Intensivă, de câteva săptămâni. Patricia era căsătorită cu actorul Adi Rădulescu și aveau împreună doi copii, Andrei şi Casandra.


Ultimul mesaj transmis de fiica lui Mariu Ţeicu înainte să moară. Ce le-a cerut Patricia prietenilor

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, marți, 25 septembrie 2018. Leii au confruntări cu cei din anturaj
Loading...
Comentarii