11 Apr. 2013 06:23 , de Simona Josan

Mihai Albu, foc și pară pe fosta SOȚIE! Vezi ce are să-i reproșeze designerul IULIEI ALBU!

Distribuie

Mihai Albu își somează fosta soție să înceteze cu expunerea vieții lor private și cu oferiera de informații legate de împărțirea bunurilor la partaj ori despre pensia alimentară pentru micuța Mikaela.
”În urma acestui articol, (cel de miercuri, de pe site-ul libertatea.ro, n.r.) mă văd nevoit să aduc câteva precizari menite sa clarifice anumite acuzatii ce mi-au fost aduse de fosta mea soție. Ma gândesc că peste ani, fetița mea nu ar trebui să citească neadevăruri despre tatăl ei...
În ultima lună nu am contactat niciun jurnalist pentru a da relații despre divorțul meu, am fost in schimb de acord să răspund unor solicitări ce mi-au fost adresate de către media. Recunosc că mi-am dorit o separare decentă, pe cale amiabilă la notar, în care familia mea să fie expusă cât mai puțin, în special copilul meu, fapt pentru care, împreună cu Iulia, am decis să nu divulgăm detalii din înțelegerea de partaj și divorțul propriu-zis.
Eu unul nu am dezvăluit NICIUN detaliu, susținând sus și tare că ne-am ocupat de toate aspectele unui divorț amiabil. Nu am vorbit nici despre pensie alimentară, nici despre partaj, nici despre mașina pe care o conducea Iulia, nici despre abonamentul ei telefonic și nici despre cadouri date sau luate înapoi. Este regretabilă poziția fostei mele soții prin care mă acuza pe mine de acțiunile ei si ca se mai si simte nevoită sa dea explicatii.
Actele semnate de noi nu sunt publice și singurii care au avut cunoștință au fost părțile și notarul! Alegerea Iuliei de a se afișa cu un alt bărbat înainte de pronunțarea oficială a divorțului și mai ales expunerea copilului la doar două zile de la oficializarea divorțului cu un cetățean străin despre care Iulia a declarat că s-a purtat ca un adevărat tată cu Mikaela, sunt de neacceptat din punctul meu de vedere. Mikaela a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, separarea părinților, mutarea în casă nouă, nu mai înțelegea de ce mami nu mai stă cu tati, unde e la tati, unde e la mami, unde e la bunica, unde e camera ei, unde e pătuțul ei etc .
Nu înțeleg expunerea excesivă prin alimentarea unor informații 'scăpate' în mod intenționat de către Iulia... Am avut la tot pasul de dat explicații, că de ce e pensia așa de mică, că de ce a trebuit să predea auto, de ce are acum alte numere de telefon, că sunt gelos, că sufăr, că nu sufăr, că poarta sau nu mai poartă creațiile mele, că mi-am luat cadourile înapoi.... IULIA, ÎNCETEAZĂ!!! Mikaela are dreptul să știe corect ce s-a întâmplat cu părinții ei! Sunt convins că fosta mea soție va riposta și va răstălmaci totul. IULIA, ÎNCETEAZĂ PENTRU NUMELE LUI DUMNEZEU!”, este mesajul adresat de către Mihai Albu, fostei soții, pe Facebook.
”Poziția pe care am adoptat-o eu a fost aceea de a lauda căsnicia noastră, de a lua asupra mea cât mai multă vina. Nu am vorbit-o si nu o voi vorbi de rău niciodată!  Si mai recunosc ceva: Da, am vrut din tot sufletul sa ma impac cu Iulia si sa găsim o cale de mijloc, in special pentru Mika...Nu înțeleg de ce a dorit sa păstreze numele de ALBU dacă nu da doi bani pe el. Cred ca sunteți constienti de faptul ca au fost multe neintelegeri in peroada dinainte, in perioada dintre termene si chiar după termenul final, dar acestea trebuiau sa rămână între noi si doar între noi!”, a mai scris Albu, într-un comentariu sub postare.
Iulia și Mihai Albu nu mai formează oficial un cuplu de mai bine de o săptămână. După ce și-au anunțat intențiile de separare în urmă cu o lună, cei doi continuă să se înțeleagă bine. Ba chiar au ieșit de la notar de parcă fuseseră la starea civilă: zâmbitori, ținându-se de mână ca doi îndrăgostiți. Cine nu ar fi știut că Iulia și Mihai Albu divorțează, ar fi zis că tocmai s-au căsătorit în fața ofițerului stării civile. Când au ieșit ieri de la notariat, designerul de pantofi și "flapper girl" s-au ținut strâns de mână, au fost numai un zâmbet, iar Mihai s-a comportat extrem de protector în preajma celei care i-a devenit oficial fostă soție.
Iulia (31 de ani) şi Mihai Albu (50 de ani) au hotărât să divorţeze, la sfârşitul lunii februarie. Cei doi au format un cuplu din 2004 şi au împreună o fetiţă, pe nume Mikaela.

Loading...
Comentarii