Mihai Bobonete, luat la rost de Oana Pellea! S-au „inflamat” după partida de pescuit a actorului

Mihai Bobonete a fost certat de Oana Pellea. După o „aventură' pe baltă care s-a lăsat cu o captură impresionantă, actorul pasionat de pescuit s-a trezit luat la rost de marea artistă.

Actorul din „Las Fierbinți' n-a făcut un secret din faptul că e pasionat de pescuit. Între filmări, spectacole de stand-up comedy și timpul dedicat familiei, așa se relaxează el, pe baltă, așteptând să i se agațe câte-un caras în undiță, în compania unui prieten sau a mai multora.

Săptămâna asta, partida de pescuit a lui Bobonete a fost cu happy-end: în doar șase ore i s-au prins în undiță doi monștri, unul de 11 kilograme, celălalt de 13! S-a fotografiat ținându-i strâns „în brațe', iar postările sale sigur au strânit invidii printre pescari. Au stârnit însă și… altfel de reacții.

Dacă publicitarul Bogdan Naumovici, mai cunoscut publicului larg, poate, prin rolul episodic Zeus interpretat în „Las Fierbinți', a inițiat un dialog amuzant, la care Bobonete i-a răspuns pe măsură (Dar ce privire consternată are peștele! „Acum un minut eram bine mersi în apă! Ce dreacu s-a întâmplat?!' / Păi nu e chiar așa că m-am chinuit fo câteva zeci de minute cu el… De prost se uita așa), Oana Pellea, mare iubitoare de animale, a fost scandalizată de „măcelul' făcut de actor pe baltă, s-a inflamat și mai tare când a avut senzația că e luată la mișto și nu s-a calmat decât când Bobonete i-a explicat, serios, că practică pescuitul sportiv, adică eliberează peștii prinși, după ce se pozează cu trofeele…

„Ora 15.03 Joncțiunea… Monstrul are 11 kg fix. E trecut la victime colaterale, astept 30ʼciu. Bile Magnum Tari de 24' a fost prima postare a lui Bobonete, iar cea de-a doua a sunat așa: „Final de zi… 13 kg, numărul 2 în 6 ore. Fericit… normal că da! Hai acasă!'.

Și pe fir a intrat Oana Pellea…

Oana Pellea: I-ai dat drumu?'

Mihai Bobonete: Da da da, la toți le dau drumul.'

Oana Pellea: Mihai Bobonete, eu te am întrebat serios.'

Mihai Bobonete: Oana Pellea, EU ȚI-AM RĂSPUNS FOARTE SERIOS, iar pe bălțile astea unde merg eu e Catch&Release și de obicei mănânc un singur pește românesc, scrumbie, și doar primăvara. Pescuitul pentru mine e mai mult decât capturare/ vânătoare/ mâncare/ sacoșă!'

Oana Pellea: „Mihai Bobonete, atunci… te iubesc și mai tare.'

Și așa, spiritele s-au calmat…


Confesiunile unei fugare. Elena Udrea, despre cererea în căsătorie și nunta cu Adrian Alexandrov

Mai multe articole