04 Apr. 2012 18:14

Mihai Constantinescu iese la evenimente doar cu Mihaela, nu cu iubita lui, Simona Secrier

Distribuie

Îmbrăcaţi la patru ace, zâmbăreţi şi foarte apropiaţi. Aşa şi-au făcut apariţia Mihai Constantinescu (65 de ani) şi fosta sa soţie, Mihaela (52 de ani), la evenimentul de marţi, dând naştere la noi comentarii. “Indiferent de cine ar fi în viaţa mea sau a lui Mihai, noi ne vom vedea mereu, pentru că am rămas foarte buni prieteni.
Nu este vorba despre o reîmpăcare, deoarece noi nu am fost niciodată certaţi. Ne întâlnim mereu şi vorbim, am fost împreună 30 de ani, iar aşa ceva nu se poate şterge cu buretele, indiferent cine şi-ar dori asta. Avem o relaţie de prietenie foarte strânsă şi ţinem mult unul la celălalt”, ne-a declarat Mihaela.

Mihaela: «Cu Simona nu discut»

Cât priveşte relaţia ei cu Simona, se pare că cele două se evită reciproc. Dacă Simonei nu îi convine că ne vedem, nu am ce să fac. Nu ieşim toţi trei, pentru că vrem să vorbim de-ale noastre. Nu am ce să discut cu ea. E problema ei dacă nu mă suportă', ne-a mai zis Mihaela.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Andreea Marin va suferi luna viitoare o intervenție chirurgicală
Loading...
Comentarii