MENIU CAUTĂ
07 Mar. 2012 14:11

Nelu Ploieșteanu e fan Inna

Distribuie

„Îi admir foarte tare pe toți cei ca Vunk și Inna, care reușesc să se facă auziți ca și muzicieni. Să știți că sunt genul de om căruia îi place orice fel de muzica și îmi plac în primul rând oamenii care iubesc muzica, pentru că aceștia au o căldura aparte”, a declarat Nelu Ploieșteanu pentru replicavedetelor.ro.
Întrebat dacă ar vrea să schimbe ceva la industria muzicală românească, lăutarul a spus: „Nu cred că aș vrea să schimb nimic pentru că în muzica românească există mai multe genuri muzicale, fiecare gen are publicul său și așa ar trebui să fie”.

„România e cea mai frumoasă țară”

Pe lângă muzică, Nelu Ploieșteanu mai are un hobby: călătoriile. Artistul mărturisește însă că, deși a vizitat numeroase țări, nicăieri nu-i mai bine și mai frumoas ca acasă.
„Îmi place să călătoresc, să merg pe munte, să trăiesc în natură. Recunosc, din toate țările pe care le-am vizitat, România este cea mai frumoasă. Nu găsești nicăieri peisaje mai frumoase ca în țara noastră! Poate că sunt eu tradiționalist, dar cum să nu rămâi impresionat de zona Târgului Jiu, cu Defileul Jiului, Rânca, locul unde parcă te afli în altă lume, sau Balea Lac? În plus sunt de părere că Transfagarasanul este locul unde pur și simplu reprezintă  o realizare să ajungi, e o aventură, poate de aceea au fost atât de impresionați toți cei din afară care ajung în acest loc”, a spus Nelu Ploieșteanu.
 

Loading...
Comentarii